Românii pot obţine vize turistice pentru Arabia Saudită

Data publicării:
Arabia Saudită steag
Foto: Guliver/Getty Images

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, o întrevedere cu ministerul de Externe al Arabiei Saudite, anul acesta împliniindu-se 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi această ţară. Întâlnirea vine în contextul în care Arabia Saudită emite acum vize turistice pentru cetăţenii străini, inclusiv pentru români.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a primit miercuri, 12 februarie a.c., pe Ministrul de Stat pentru Afaceri Externe din Regatul Arabiei Saudite, domnul Adel Bin Ahmed Al-Jubeir, cu ocazia vizitei pe care acesta o efectuează în România”, se arată într-un comunicat emis de Administraţia Prezidenţială.

„Președintele Klaus Iohannis a apreciat relațiile bune existente între cele două țări, în contextul în care, în acest an, se împlinesc 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Regatul Arabiei Saudite. Președintele României a subliniat că există un potențial important de consolidare a acestora, atât la nivel politic, cât și economic.

Președintele Klaus Iohannis și Ministrul de Stat pentru Afaceri Externe din Regatul Arabiei Saudite au evidențiat necesitatea dezvoltării relațiilor bilaterale atât în domeniul economic, cât și în alte domenii de interes reciproc, precum infrastructură, agricultură, IT, energii regenerabile, turism, apărare și securitate.

De asemenea, Președintele României a salutat decizia autorităților de la Riad de a emite vize turistice pentru cetățenii străini, inclusiv pentru cei români”, mai transmite preşedintele României în comunicat. 

Ministrul saudit l-a felicitat pe Klaus Iohannis pentru victoria în alegerile prezidenţiale de anul trecut şi i-a transmis din nou invitaţia regelui saudit pentru o vizită oficială la Riad: 

„Ministrul de Stat pentru Afaceri Externe din Regatul Arabiei Saudite a transmis felicitări pentru realegerea Președintelui Klaus Iohannis în funcția de Președinte al României și a exprimat apreciere pentru poziția țării noastre în dosare importante de pe agenda internațională, precum Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, Siria, Yemen, subliniind similitudinea pozițiilor celor două state cu privire la aceste subiecte.

Ministrul de Stat Adel bin Ahmed Al-Jubeir a reiterat invitația adresată Președintelui României de către Majestatea Sa, Regele Salman bin Abdulaziz Al Saud, de a efectua o vizită la Riad, invitație care a fost acceptată”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...