Scăderea salariilor. Hossu: Nu este vorba de „vârfuri”, ci de categorii întregi

Data actualizării: Data publicării:
bogdan hossu cartel alfa captura

Liderul Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu, susține că salariile nete din anul 2018 vor fi mai mici decât în 2017 și că scăderi vor avea nu doar bugetarii din vârful piramidei, așa cum spune ministrul Muncii.

„Combinaţia între Legea salarizării cu mecanismul de plafonare a sporurilor din sector şi împreună cu transferul de taxe creează de fapt o situaţie delicată pentru că mulţi din sectorul bugetar, astăzi, în 2018, sunt în situaţia de a lua mai puţin pe net decât în anul precedent şi nu este vorba de «vârfuri», cum spune doamna ministru (Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii - n.r.), ci de categorii întregi, inclusiv în sectoare prioritare, cum sunt sănătatea şi învăţământul, dar şi în alte domenii, care din punctul guvernanţilor sunt prioritare, cum este domeniul agriculturii, în care instituţiile care au făcut absorbţia masivă a fondurilor europene sunt în situaţia în care vor lua mai puţin decât anul precedent”, a declarat preşedintele Cartel Alfa pentru Agerpres.

Totodată, Hossu explică efectele dăunătoare pe care le are păstrarea, în Codul Fiscal, a unor prevederi potrivit cărora, pentru contractele cu timp parţial, angajatorul va plăti contribuţiile la nivelul salariului minim.

„Nu în ultimul rând, ceea ce afectează acest mecanism este şi păstrarea în Codul Fiscal a prevederilor vechii ordonanţe 4/2017, care obliga angajatorul, pentru contractele cu timp parţial, să plătească la nivelul salariului minim. Prin transferul taxelor către salariaţi, această prevedere s-a menţinut, ajungându-se la o aberaţie din punct de vedere al politicii de ocupare, blocarea accesului persoanelor care ar dori să lucreze 2, 4 sau 6 ore, dar care nu pot lucra timp complet, de a plăti la nivelul salariului minim contribuţiile de asigurări sociale şi în cazul în care salarizarea este pe un timp mai redus, să ajungă chiar şi în situaţia în care să aducă bani de acasă ca să poată să îşi plătească contribuţiile sociale. Este de fapt o discriminare, pe care noi am semnalat-o Ministerului Muncii de anul trecut, pe care guvernanţii încearcă să o corecteze, cum trebuie corectată şi legea salarizării”, a mai spus Hossu.

Liderul Cartel Alfa a precizat și că toate categoriile profesionale din sectorul economic vor fi afectate de decizia de a transfera contribuţiile la angajator.

Marea majoritate a întreprinderilor n-a făcut majorare de salariu brut şi a rămas cu acelaşi salariu brut ca şi în anul precedent şi încearcă să găsească sisteme de compensare, legate de acest lucru. Sistemele de compensare, prin premiere, de fapt, într-o formă indirectă, afectează tot lucrătorul, pentru că, practic, în momentul respectiv sistemele de compensare nu înseamnă decât valori mai mici pentru ce se plătesc contribuţii de asigurări sociale, deci lucrătorii respectivi, la pensie, vor avea un nivel de punctaj mai mic decât ar trebui să aibă dacă măsura ar fi fost aplicată integral”, a mai adăugat preşedintele Cartel Alfa.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat joi seară, la Antena 3, că, de la 1 ianuarie, toţi bugetarii au o creştere a salariului net cu aproximativ 4%, și că doar salariile demnitarilor (preşedinte, miniştri, etc) s-au redus cu procente cuprinse între 10% şi 40%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tragedie la Lisabona: trei morți și peste 20 de răniți după ce funicularul Gloria a deraiat VIDEO
Digi FM
"Nu aș lucra niciodată cu astfel de oameni". Liam Neeson dezvăluie regula de aur pe care o respectă mereu pe...
Pro FM
Antonio de la Rua, din nou în public, la un concert susținut de Shakira. Fan: „Privește-i chipul, sigur are...
Film Now
Salma Hayek, 59 de ani serbați în costum de baie, cu un cocktail în mână, pe barcă: "Încă dansez. Vă...
Adevarul
Putin rescrie istoria retragerii din 2022 din marșul spre Kiev: „Ne-au rugat insistent europenii”
Newsweek
Se schimbă modul de acordare pentru pensia de handicap. Ce condiții trebuie îndeplinite? Document
Digi FM
"Nu există nimic magic în trei mese pe zi". De ce pentru unii funcționează două mese, iar pentru alții mai...
Digi World
Arheologii au scos la iveală în deșertul Egiptului o descoperire de valoare și secrete vechi de peste 1.500...
Digi Animal World
Ce a descoperit o femeie în cutia de jucării a fiicei sale de 3 ani. Mama a crezut inițial că este o farsă
Film Now
Dwayne Johnson, mai slab ca niciodată. Val de reacții după apariția actorului la Veneția: „De cât timp n-a...
UTV
Mădălina Ghenea, a întors toate privirile la Festivalul de Film de la Veneția 2025. Presa din Italia a...