Scandal în Comisia de revizuire a Constituției. Crin Antonescu s-a certat cu democrat-liberalul Alin Tișe

Data publicării:
comisie

Dintr-un total de 128 de propuneri de modificare, 111 au probleme de neconstiuționalitate. Am întrebat dacă comisia este dispusă să demisioneze”, a spus senatorul PDL Alin Tișe în comisie.

Răspunsul președintelui Comisiei de revizuire a Constituției, Crin Antonescu, nu s-a lăsat așteptat.

„E, înțeleg, o declarație politică. Dacă rămâneți la lucrări ar fi bine să știm, dacă nu rămâneți și vreți să faceți o declarație politică pentru presă și să plecați eu nu vă pot împiedica”, a spus el.

Propunerea senatorului PDL Alin Tişe a fost ironizată atât de aleşii PSD, cât şi de cei din PNL.

„Nu ne dă nimeni peste nas, noi chiar am muncit”, a spus social-democratul Ciprian Nica.

Procedul de revizuire a Constituției este un proces politic, dar nu de partizanat politic”, a spus liberalul Petre Roman.

Crin Antonescu, cel care conduce Comisia pentru revizuirea Constituţiei, a avut o solicitare pentru singurul membru PDL prezent la lucrări.

Aș dori, domnule senator, să vă întreb, cu tot respectul, pentru că în repetate rânduri reprezentanții partidului dumneavoastră ați declarat că proiectul de revizuire amenință grav, ba chiar distruge statul de drept, regimul democratic din România, vă rog să îmi citați cea mai mică observație a CCR sau a Comisiei de la Veneția”, a spus acesta

Drept răspuns, parlamentarul PDL a invocat din nou rezultatele referendumului din 2009 referitor la parlamentul unicameral.

Există o decizie a CCR care spune că referendumul, indiferent de carecterul decizional sau consultativ, este obligatoriu inclusiv pentru parlamentari”, a arătat acesta.

Răspunsul nu l-a mulţumit pe preşedintele Comisiei, astfel că disputa a continuat.

Afirmații mincinoase, un exemplu nu mi-ați putut da, reîncălziți cirobița aia cu referendumul, până și pe aia mistificând-o”, a spus Crin Antonescu.

„Poate pentru dumneavoastră este ciorbiță, dar este o decizie a CCR”, a spus Alin Tișe.

„Plecaţi! La revedere!”, i-a spus deputatul PSD Florin Iordache democrat-liberalului.

Până pe 30 aprilie, grupurile parlamentarea pot depune amendamente pentru modificarea Constituției.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri