Video Șerban Valeca, propus ministru al Educației: Nu o să încep cu nicio reformă

Robert Kiss Data actualizării: Data publicării:
serban valeca a fost propus ministru al educatiei
Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Propunerea de ministru al Educației votată de social democrați vineri, în CEx, Șerban Valeca, a declarat pentru Digi24.ro că nu va începe mandatul cu nicio reformă. Liderul PSD Argeș a spus că nu cunoaște situația manualelor școlare și că o preocupare a mandatului său va fi să modernizeze școlile din România.

„Nu o să încep cu nico reformă în educație. Primul pas este să înceapă anul școlar preuniversitar și universitar în cele mai bune condiții.”, a declarat pentru Digi24.ro, Șerban Valeca.

Valeca susține că nu cunoaște problema manualelor pentru clasa a VII-a, care nu vor ajunge la timp pe băncile elevilor pentru că licitația a fost organizată tărziu, suțin surse din minister pentru Edupedu.ro.

„Chiar nu știu, nu sunt la curent. Lasați-mă să intru în minister să văd ce este dacă voi intra și atunci vom discuta.”, susține Valeca.

De asemenea, propunerea de ministru al Educației vorbește despre situația școlilor care au toaleta în curte. Acesta susține că în județul din care provine această situație a fost rezolvată și că va face tot posibilul să o rezolve și la nivel național.

„Voi face ce am făcut și în județul Argeș. În județul Argeș am început mandatul cu circa 400 de toalete în curte. Am promis că în 4 ani nu va mai fi nici o toaletă, acum după 3 ani se pare că vom începe anul școlar numai cu 4 toalete.”, a mai delarat liderul PSD Argeș.

Viorica Dăncilă l-a propus vineri în CEx pe Șerban Valeca pentru a prelua Ministerul Educației, iar liderii social democrați au validat propunerea. Alte două nume au mai fost discutate în CEx, propuneri ale organizației PSD București. Este vorba de Ioana Neacșu, inspector școlar și Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri