Theodor Paleologu: Salariile deputaţilor să crească, doar dacă scade numărul lor la 300

Data publicării:
theodor paleologu FB

 

FOTO Facebook

"E total deplasată această discuție (despre mărirea salariilor parlamentarilor — n.r.). Am putea, într-adevăr, discuta despre creșterea salariilor deputaților dacă ei ar fi 300, așa cum ne-a cerut poporul român. Eu nu invoc adesea voința poporului român, dar de data asta chiar e cazul să o facem. Adică este inadmisibil! Menținem Parlamentul la un număr mult prea mare de deputați și în plus de asta vrem să ne și mărim salariile, să le dublăm. Este absolut inacceptabil!", a afirmat Paleologu la RFI.

El a adăugat că o indemnizație de deputat român este mult mai mică decât o indemnizație de deputat francez, dar parlamentarii români "chiar nu merită mai mult" și chiar și actuala indemnizație este prea mare pentru cât de puțin fac aceștia.

"Se poate avea în vedere, eventual, o creștere a indemnizațiilor deputaților, dar cu condiția ca numărul lor să fie redus la 300, așa cum ne-a cerut referendumul pe care îl avem cu toții în amintire. Dacă nu se satisface această condiție, este o măgărie fără seamăn", a precizat deputatul liberal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Starea lui Mihai Leu este în continuare foarte gravă. Mesajul medicului Irinel Popescu
Digi FM
Adrian Alexandrov, partenerul Elenei Udrea, primele declarații după ce aceasta a fost operată de urgență: „A...
Pro FM
Katy Perry, versuri cu subînțeles despre despărțirea de Orlando Bloom? Fanii au reacționat: „A făcut ceva...
Film Now
Vin Diesel anunță finalul Fast & Furious. Ce condiții a pus pentru a realiza filmul: „Asta veți primi! Vă...
Adevarul
Apărarea antirachetă a SUA, afectată după războiul de 12 zile. Mii de interceptori consumați pentru a ajuta...
Newsweek
Pensiile vor scădea. Puncte de stabilitate, anulate. Anunțul dă fiori pensionarilor. Ce șanse sunt?
Digi FM
Punct final la „Nunta Secolului”. Jeff Bezos şi Lauren Sanchez au găzduit o petrecere în pijamale. Imaginile...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
A fost una dintre blondele fatale din Baywatch, azi pare alt om. Erika Eleniak, cu brațele complet acoperite...
UTV
Jeff Bezos s-a căsătorit cu Lauren Sánchez la Veneția. Kim Kardashian, Oprah și Leonardo DiCaprio, printre...