Previziunea lui Raed Arafat privind evoluția epidemiei: Ne așteptăm să continue creșterea. Vedem peste o lună

Data publicării:
aglomeratie pe strada oameni cu coronavirus ilustrativ
Pericolul noilor mutatii ale Covid -19. Foto: Guliver/GettyImages

Autoritățile din România se așteaptă în acest moment să continue creșterea cazurilor noi de coronavirus. „Nu pot să spun că mă aștept la o scădere, dar măsurile pe care le-am luat anterior, plus măsurile recente, sperăm că vor duce la o stabilizare”, a spus Raed Arafat.

Întrebat cum se așteaptă să arate România peste o săptămână, Arafat a răspuns: „La acest moment ne așteptăm să continue creșterea. Nu pot să spun că mă aștept la o scădere, dar măsurile pe care le-am luat anterior plus măsurile astea sperăm că vor duce la o stabilizare și să începem scăderea”.

La ultimele restricții pot fi adăugate alte măsuri, în zonele în care situația este mai gravă, a adăugat Arafat.

Acesta a precizat că impactul ultimelor măsuri se va vedea probabil în următoarele 30 de zile, acesta fiind și motivul pentru care autoritățile nu au impus măsuri de 14 zile: „Să fim siguri că avem ce evalua, să fie două cicluri de 14 zile cel puțin”.

Întrebat, de asemenea, dacă se așteaptă ca peste o lună să își facă efectul ultimele restricții, Arafat a răspuns: „Efortul nostru, al tuturor, poate că va duce într-adevăr la scăderea incidenței. Împreună putem să ajungem la o scădere peste o lună”.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri