Procurorii au pus sechestru pe 800.000 euro din averea medicilor de la "Marius Nasta" acuzaţi de corupţie

Data publicării:
ID88697_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Sursa foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Doi dintre medicii de la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", acuzaţi că primeau mită de la pacienţi, vor fi duşi la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba de Cristian Paleru şi Cornel Petreanu, doi medici cunoscuţi în chirurgia toracică, scrie Agerpres.

Alţi şase medici de la "Marius Nasta" au fost plasaţi sub control judiciar, urmând să fie cercetaţi în stare de libertate.

Anchetatorii au pus sechestru pe bunurile mobile şi imobile deţinute de patru medici, dar şi pe sumele deţinute de aceştia în conturi bancare, în vederea confiscării speciale şi a confiscării extinse, deoarece, în urma efectuării investigaţiilor financiare, au rezultat diferenţe semnificative între veniturile licite şi bunurile dobândite în ultimii 5 ani.

Valoarea sumelor şi bunurilor indisponibilizate de procurori se ridică la peste 800.000 de euro.

Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu privire la unul dintre medici s-a instituit măsura sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile şi poprirea sumelor aflate în conturile bancare, până la concurenţa sumelor de 2.355.913 lei, 74.943 euro, 21.300 dolari, 2.120 franci elveţieni şi 100 lire sterline.

Faţă de al doilea medic, s-a instituit măsura sechestrului asupra sumelor de 1.080 euro, 9.130 lei, 338 dolari şi 1.150 de franci elveţieni, ridicate în urma efectuării unei percheziţii domiciliare.

De asemenea, în cazul altor doi medici a fost pus sechestru pe bunuri mobile, imobile şi conturi bancare, până la concurenţa sumelor de 850.292 lei şi 363.310 lei.

Procurorii au deschis două dosare penale, în care se efectuează cercetări cu privire la comiterea de infracţiuni de corupţie de către medici din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu constând în efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervenţiilor chirurgicale.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...