Raed Arafat, recomandări pentru sărbători: Respectați regulile, limitați la maxim deplasările și contactele

Data publicării:
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. Foto: Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă,  Raed Arafat, recomandă, pentru sărbătorile care urmează, să respectăm regulile sanitare şi să limităm la maximum deplasările şi întâlnirie cu persoanele cu care nu avem contact în mod obişnuit.

„Din punct de vedere al sărbătorilor care urmează, sfatul clar este respectarea regulilor şi limitarea la maxim a mobilităţii şi a contactului, mai ales cu persoanele cu care nu stăm şi nu avem contact obişnuit ei tot timpul, purtarea măştii”, a spus Raed Arafat duminică la Antena 3, potrivit Agerpres.

Secretarul de stat a mai afirmat că semnalelel primite în urma carantinării unor localităţi sunt „pozitive”, rata infectărilor fiind în scădere.

„Avem, în acest moment, diferite situaţii. Avem zone care sunt la incidenţa peste 3 la mie, avem zone între 1,5 si 3 la mie, localităţi şi judeţe chiar. Avem zone care se află sub carantină la acest moment, localităţi care urmează să iasă, dacă coboară la un nivel satisfăcător. Semnalele pe baza carantinării care s-a făcut sunt pozitive. În majoritatea localităţilor carantinate acum 14, 21, 27 zile sau chiar 30 de zile se iese deja din carantină, pentru că au atins un nivel sub 5, după ce au început cu 10-11 (...) Continuăm cu măsurile care au fost impuse. (...) Singura măsură care nu s-a mai prelungit a fost închiderea pieţelor agroalimentare”, a explicat Raed Arafat.

Referindu-se la carantinarea unor localităţi din Ilfov, Raed Arafat a spus: „Ilfovul este încă sub monitorizarea noastră. Acolo este este o situaţie mai deosebită, pentru că este la limita cu Bucureşti. Este un pic mai greu de controlat situaţia acolo”.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”