Aproape de tragedie din cauza lipsurilor: Femeie salvată de la moarte la „Cuza Vodă” din Iași, după o cezariană făcută la alt spital

Data actualizării: Data publicării:
elicopter smurd

Medicii de la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie "Cuza Vodă" din Iaşi au reuşit să salveze viaţa unei femei care a fost adusă din Târgu Neamţ cu elicopterul SMURD, aceasta fiind în şoc hemoragic după ce a născut prin cezariană.

Medicul Mircea Onofriescu a declarat pentru Agerpres că femeia, în vârstă de 34 de ani, după cea de-a doua operaţie de cezariană a avut probleme cu tensiunea deoarece o cantitate impresionantă de sânge i s-a acumulat în abdomen. După câteva ore petrecute în blocul operator, medicii au reuşit să salveze viaţa femeii.

„Este o doamnă care a născut azi dimineaţă în jurul orei 9:30 la Târgu Neamţ. Pacienta a făcut complicaţii pe fondul unei a doua cezariene. După cezariană s-au constatat modificări importante ale tensiunii. La Spitalul din Târgu Neamţ nu au anestezist în cursul după-amiezii, pentru că la fel ca în multe alte spitale din ţară e o criză de astfel de specialişti. Pacienta a fost transferată la noi cu ajutorul elicopterului SMURD şi ulterior, cu un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă. S-a intervenit în urgenţă, în timpul intervenţiei am fost nevoiţi să scoatem uterul. Ea avea trei litri de sânge în abdomen”, a declarat dr. Mircea Onofriescu.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri