Bărbat suspect de leptospiroză, internat în stare gravă

Data actualizării: Data publicării:
Health Authorities Seek Clues To EHEC Outbreak
Foto: Getty Images

Un bărbat de 58 de ani, suspect de leptospiroză, este în stare gravă în secţia de ATI a Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. Bărbatul este de meserie instalator.

Bărbatul a fost internat în cursul zilei de luni, iar analizele de laborator urmează să confirme diagnosticul.

„Pacientul a ajuns ieri la Spitalul de Boli Infecţioase, este într-o stare destul de gravă. După toate simptomele pe care le are, este leptospiroză. Urmează ca analizele de laborator să confirme diagnosticul. Bărbatul este într-o stare destul de gravă, are o insuficienţa hepato-renală destul de gravă, este internat în secţia de ATI", a declarat, pentru Mediafax, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Mihnea Hurmuzache.

Instalatorul este din Botoşani, are 58 de ani și a fost transferat la Iaşi după ce medicii din Botoşani au bănuit că acesta are leptospiroză.

Potrivit medicului, boala este una profesională şi nu se transmite de la om la om.

Leptospiroza este o boală infecțioasă acută care se manifestă prin febră, intoxicație, cefalee, dureri musculare, mai ales la gambe, afectarea rinichilor, a ficatului, sistemului nervos și cardiovascular. În general, sursa de infecție o constituie șobolanii și alte rozătoare.

Editor web: Alina Popescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri