Comisia din care a fost demis Streinu-Cercel a fost înființată cu două săptămâni în urmă. Care îi sunt atribuțiile

Data publicării:
ministerul sanatatii

Adriana Pistol, noua șefă a Comisiei anti-Covid-19 din Ministerul Sănătății, funcție în care l-a înlocuit pe profesorul Adrian Streinu-Cercel, a declarat la Digi24 că această comisie nu a fost înființată de foarte mult timp, ci cu „vreo două săptămâni în urmă”, timp în care comisia a avut „două întâlniri”.

Adriana Pistol, care este directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, a declarat că joi a aflat că a fost numită în fruntea acestei comisii. Ea nu a vrut să comenteze demiterea profesorului Cercel, spunând doar că a fost întrebată dacă acceptă să preia acest rol și „atât”.

Adriana Pistol nu a putut indica numărul exact al membrilor Comisiei. Din ea fac parte mai multe persoane, medici din toate specialitățile, iar unii membri au fost cooptați chiar joi. „Această comisie are un singur rol, are un rol de documentare științifică pentru Ministerul Sănătății și de asemenea, Ministerul Sănătății poate solicita opinia științifică a acestei comisii vizavi de anumite aspecte legate de această boală. Pe de altă parte, comisia poate avea și inițiative de a propune ministrului sănătății anumite protocoale și proceduri de lucru, în funcție de situația la momentul respectiv”, a explicat medicul Adriana Pistol. Ea a dat ca exemplu revizuirea regulilor și recomandările de prioritizare pentru testări.

În ceea ce privește măsurile de relaxare, în mod normal Comisiei i se poate solicita un punct de vedere științific, iar în opinia Adrianei Pistol, relaxarea trebuie să se facă gradual, cu o bună analiză și în niciun caz nu trebuie ridicate toate restricțiile dintr-odată, pentru că ar însemna „explozia numărului de cazuri”.

Șefa Comisiei anti-Covid crede că în prezent ne îndreptăm către vârful epidemiei, dar încă nu am ajuns acolo. Pe de altă parte, ea crede că măsurile care au fost luate la timp au permis până acum să nu avem cazuri foarte multe într-o perioadă foarte scurtă și să evităm „colmatarea” spitalelor.  Însă de ceea ce se va întâmpla de acum încolo depinde de comportamentul fiecărui cetățean.

Cine face parte din Comisia anti-Covid

Titulatura exactă a comisiei din fruntea căreia a fost schimbat Adrian Streinu-Cercel este Comisia de management clinic și epidemiologic al Covid-19. Vicepreședintele acestei comisii este profesorul Alexandru Rafila.

Potrivit Agerpres, membri ai comisiei sunt: prof. univ. dr. Dorel Săndesc, Florin Dumitru Mihălţan, dr. Cristian Grasu, Simona Pârvu, conf. dr. Simin Florescu, prof. dr. Victoria Aramă, conf. dr. Daniela Piţigoi, prof. univ. Cristian Vlădescu, şef lucrări - Musta Virgil Filaret, şef lucrări dr. Silviu Dumitrescu, prof. dr Daniel Coriu.

Membri invitaţi sunt: conf. univ.dr. Diana Loreta Păun, consilier prezidenţial, asistent univ. dr. Nicolae Dragoş Garofil - secretar de stat, dr. Amalia Şerban, dr. Andreea Moldovan, dr. Casandra Butu.

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri