Incendiu Piatra Neamț. O comisie va cerceta dacă la secția ATI s-au făcut lucrări care ar fi necesitat autorizație de securitate

Data actualizării: Data publicării:
Generalul Dan Paul Iamandi, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgenț
Generalul Dan Paul Iamandi, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență Foto: Agerpres

Şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, generalul Dan Paul Iamandi, anunță că a înființat două comisii care să facă cercetătări cu privire la incendiul care a izbucnit sâmbătă seară la secția ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț, soldat cu 10 morți în rândul pacienților și rănirea gravă a unui medic care a încercat să-i salveze. Una dintre comisii va verifica dacă în secţia de terapie intensivă s-au făcut anumite lucrări și modificări ce ar fi impus solicitarea unei autorizaţii de securitate la incediu de la Inspectoratul Neamţ.

La spital erau prevăzute lucrări pentru mărirea capacității secției de Terapie Intensivă.

„Am dispus înfiinţarea a două comisii. Una care va face cercetarea şi va stabili o cauză probabilă de incendiu imediat ce se va putea, imediat ce procurorul ne va permite accesul în interior, iar a doua comisie, care va lucra probabil tot din această dimineaţă, se va ocupa de verificarea în teren a respectării condiţiilor de autorizare: să vedem dacă cumva în acea secţie de terapie intensivă în ultima perioadă s-au produs anumite modificări care ar fi impus solicitarea acestui document - autorizaţia de securitate la incediu - de la Inspectoratul Neamţ”, a declarat Paul Iamandi, la finalul şedinţei de urgenţă organizate la Ministerului Afacerilor Interne.

„Din declarațiile managerului spitalului, făcute cu câteva zile înainte, se știe că au fost prevăzute niște lucrări de instalații. Nu cunoaștem foarte bine despre ce este vorba, care când au fost prezentate au fost prezentate ca fiind pentru creșterea numărului de paturi la terapie intensivă. De asemenea, există informația cu privire la mutarea de la etajul 3 la etajul 2 a pacienților de la terapie intensivă”, a spus, la rândul său, premierul.

„Spitalul fiind vechi, el a avut doar două autorizații pe două secții care au avut modificări în ultimii ani”, a precizat șeful DSU, Raed Arafat. „Dacă nu s-au produs modificări, el nu trebuia să ceară, conform legii. Dar dacă s-au produs modificări și n-a cerut, atunci aici este alt aspect și echipa care s-a deplasat va verifica acest lucru”, a mai spus șeful DSU. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La rândul său, secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu a precizat că ancheta în cazul incendiului a fost preluată de Parchetul General, fiind desemnaţi doi procurori care se deplasează la faţa locului. Ei sunt sprijiniţi de poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Institutului Naţional de Criminalistică.

Lichidarea incendiului izbucnit la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ a durat aproximativ 20 de minute şi au acţionat peste 150 de persoane cu 35 de mijloace de intervenţie, a precizat generalul Paul Iamandi. Intervenția a fost îngreunată de degajarea mare de fum, un fum negru.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri