Ministrul Sănătății: România va avea un stoc de Remdesivir pentru şase luni

Data publicării:
doze de remdesivir tratament covid-19
Doze de Remdesivir. Foto: Profimedia Images

România ar putea să îşi constituie un stoc de Remdesivir pentru şase luni, după rectificarea bugetară, a anunțat vineri ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. Medicamentul folosit în tratarea COVID-19 a fost aprobat în totalitate în SUA, unde este produs, însă studii ale Organizației Mondiale a Sănătății îi contestă eficiența.

„În perioada iulie-octombrie, noi am avut gratuit de la Uniunea Europeană 12.000 de doze. Aceste doze s-au distribuit în funcţie de numărul de pacienţi aflaţi în terapie intensivă, câte şase doze pentru fiecare din spitalele fază 1, fază 2 sau spitale suport. Începând cu luna octombrie, statul român a început să achiziţioneze contra cost aceste doze. Pe luna octombrie suntem... Cred că luni vom avea şi ultima tranşă din cele 12.000 de doze, ca totalul care a fost în ultimele luni din donaţii, urmând ca în noiembrie să avem între 14.000 şi 18.000 de doze achiziţionate, urmând, odată cu rectificarea bugetară, să putem merge pe o rezervă de şase luni. Rămâne efectiv ca şi comisiile de boli infecţioase şi terapie intensivă să readapteze acest tratament atât pentru terapie intensivă, cât şi pentru stadiile medii, severe, în stadiile incipiente şi fiecare medic curant să adapteze acest protocol la pacientul pe care îl îngrijeşte”, a declarat Nelu Tătaru vineri, la Botoșani, potrivit Agerpres.

Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a aprobat în octombrie medicamentul antiviral Veklury, sau Remdesivir, produs de compania biofarmaceutică Gilead Sciences Inc, pentru tratamentul pacienţilor cu COVID-19 care necesită spitalizare.

Gilead a anunţat că a primit autorizaţia deplină pentru medicament, subliniind că este singurul tratament specific împotriva COVID-19, autorizat astfel după o procedură de verificare riguroasă şi definitivă.

Totuși, un studiu tot din octombrie al OMS arată că Remdesivir nu s-a dovedit eficient în a împiedica moartea pacienţilor cu Covid și nici în a reduce durata spitalizării acestora. Studiul contrazice alte două mari studii americane care au susținut că Remdesivir ar putea reduce durata spitalizării.

Medicamentul "pare să aibă un efect redus sau niciun efect asupra pacienţilor internaţi cu COVID-19, dacă se ia în considerare rata mortalităţii, debutul ventilaţiei sau durata spitalizării", se arată în studiul Solidarity al OMS, care a observat efectele pe care le-au avut tratamentele cu Remdesivir și a încă trei medicamente asupra a 11 266 bolnavi de Covid. 

Pregătiri pentru campania de vaccinare anti-Covid

Ministrul s-a referit, de asemenea, la vaccinurile împotriva SARS-CoV-2 pe care ar urma să le achiziţioneze Uniunea Europeană, subliniind că România „are o strategie în lucru”.

„Noi avem o strategie în lucru în acest moment. Depinde foarte mult de tipul de vaccin care va veni. Sunt trei firme cu care Comunitatea Europeană este în discuţii în acest moment şi în achiziţii, rămânând speranţa ca la sfârşitul anului, începutul anului viitor, sfârşitul lunii ianuarie, să putem avea avea acest vaccin. Rămâne ca după tipul de vaccin, sunt vaccinuri care sunt ţinute la minus 70 de grade sau sunt vaccinuri care sunt ţinute între două şi opt grade, să pregătim două alternative pentru a putea exploata momentul în care aceste vaccinuri vin, atât ca structură, ca reţea, cât şi ca moment al efectuării vaccinului”, a adăugat ministrul.

Nelu Tătaru susţine că Uniunea Europeană va transporta vaccinul către ţările membre, iar fiecare stat îl va conserva şi îl va utiliza.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost fotografiat Călin Georgescu după vizita la Broșteni. A uitat complet de dramele românilor, s-a...
Digi FM
Ada Galeș, vești după patru luni de luptă cu cancerul: "Sunt cu tot cerul gurii cusut. Dar am o biopsie cu...
Pro FM
Justin Timberlake a aflat că suferă de boala Lyme, după luni de incertitudine. Soția lui "și-a dat seama că...
Film Now
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Marilyn Monroe. Cea mai faimoasă blondă din istorie a murit la doar 36...
Adevarul
De ce a fost nevoită România să cucerească Budapesta. Ce planuri își făcuseră ungurii împreună cu rușii
Newsweek
Altă lovitură după tăierea pensiilor speciale. Salariile de 30.000 lei ale magistraților, în pericol
Digi FM
Mihaela Rădulescu, prima aniversare în doliu, fără Felix Baumgartner. Ce urare i-a făcut anul trecut bărbatul...
Digi World
COVID-19 de lungă durată. Cât timp persistă virusul în creier. Pare „să aibă un impact asupra producţiei de...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
FOTO. Zâmbitorul Tom Holland, pentru prima dată pe platourile de la „Spider-Man: Brand New Day”, în costumul...
UTV
Cheloo, din nou în centrul atenției. Imagini șocante cu rapperul conducând cu 100 km/h pe străzile din...