Tinerii stresaţi, predispuşi la cancer

Data publicării:
djavan

Stresul, nu doar că distruge sistemul imunitar şi te face mai predispus la infecţii, dar poate să influenţeze apariţia cancerului. O spune unul dintre cei mai mari specialişti în tratarea cancerului din Europa, Bob Djavan, într-un interviu exclusiv pentru Digi24.

Reputatul medic austriac atrage atenţia că în ultima perioadă unt tot mai frecvente cazurile de copii şi tineri care au dezvoltat diverse forme de cancer pe bază de stres.

Problema nu este doar în România, ci este mai degrabă o boală la nivel mondial, in special a omului modern care nu mai are timp de propria sănătate. Bob Djavan le recomandă oamenilor să reducă nivelul stresului şi să aibă o dietă echilibrată pentru a menţine un sistem imunitar puternic şi a preveni boala.

Bob Djavan, director al departamentului de urologie Vienna Urology Rudolfinerhaus Foundation Hospital din Austria: Un lucru care s-a schimbat cu siguranţă în ultimii doi ani sau chiar decenii este o schimbare semnificativă în nivelul de stres la care suntem supuşi de la vârste foarte fragede. Nu îl găseşti doar la adulţi, îl găseşti chiar la persoane tinere, copii care merg la şcoală, iar asta îţi schimbă, bineînţeles, sistemul imunitar, îţi scade capacitatea sistemului imunitar şi te face mai predispus la cancer la un moment dat în viaţă, deci, da, stilul de viaţă joaca un rol, stilul de viaţă este important, stresul e şi mai important şi cred că trebuie să ne confruntîm cu asta, nu doar cu cancerul, nu doar într-un mod organic. Eu, chirug fiind, mi-ar plăcea să fac operaţii şi să îndepărtez organe sau să îndepărtez tumori, dar acesta nu este singurul lucru pe care îl putem face, putem să facem mai mult de atât şi să prevenim. Este mai bine decât să tratăm, pentru că prevenţia te scuteşte de munca de a fi bolnav. Este un vechi proverb.

Este foarte clar că este mai bine să prevenim tumorile din timp decât să aşteptăm ca ele să se dezvolte şi să le tratăm. Reducerea nivelului de stres iţi creşte sistemul imunitar, creşte şi iţi îmbunătăţeşte stilul de viaţă. Nutriţia este importantă, nu doar stresul, ci şi nutriţia, ce manânci, cum manânci. Este de asemnea important şi mediul în care traieşti, poluarea. Toate acestea joacă un rol, inclusiv cangerigenii, fumatul joacă un rol foarte important în apariţia cancerului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri