2.000 de posturi scoase la concurs, pentru cadrele universitare

Data publicării:
07012013 20locuri 20univ-42384

Criteriile au fost bine stabilite de către fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu.

Candidatul trebuia să scrie un anumit număr de articole ştiinţifice, publicate într-o revistă de specialitate. Conta cât de prestigioasă era revista, dar şi de câte ori era citat viitorul profesor universitar.

Noile criterii urmează să fie stabilite, de comun acord, de către ministerul Educaţiei şi de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor.

Deşi ministerul a scos la concurs aproape 2.000 de locuri pentru cadrele universitare, în România este nevoie de 18.000 de profesori universitari, atât în mediul privat, cât şi în cel de stat.

Din cele 2.000 de locuri, 100 au fost scoase la concurs la Academia de Studii Economice din Bucureşti. De asemenea, s-au deblocat locuri în universităţile din Iaşi şi Cluj.

Universităţile au la dispoziţie 30 de zile pentru a ocupa toate posturile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...