Video A 4-a zi de proteste. Angajații de la Finanțe amenință cu greva. „Obiectivele Guvernului nu pot fi făcute pedepsind funcționarii ANAF”

Noi proteste ale bugetarilor au loc și astăzi, fiind a patra zi de manifestații, după ce Guvernul a decis tăierea sporului pentru condiții vătămătoare și în contextul unor noi măsuri fiscale care vor fi adoptate în perioada următoare, anunțate de premierul Ilie Bolojan. Angajații Ministerului de Finanțe iau în calcul forme extreme de protest, precum o grevă generală, informează Sindicatul Naţional Finanţe Publice SindFISC.
„Diminuarea sporului pentru condiții vătămătoare, o măsură cinică”
ACTUALIZARE 12.44 „Una dintre principalele direcții asumate de Guvern, alături de combaterea evaziunii fiscale – obiectiv ce implică mai multe instituții, inclusiv ANAF (prin DGAF) – este aceea de a realiza o mai bună colectare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor la bugetul statului. Activitatea de colectare și inspecție fiscală se desfășoară, în principal, prin intermediul personalului ANAF”, spune comunicatul de presă al SindFISC.
„Diminuarea sporului pentru condiții vătămătoare – singurul spor de care beneficiază această categorie de angajați, acordat pentru menținerea unui nivel salarial cât de cât rezonabil – fără o eventuală compensare (soluția susținută de CNS Cartel ALFA fiind mutarea a 4 puncte procentuale CAS și CASS din sarcina angajatului în cea a angajatorului) reprezintă o măsură cinică, percepută de protestatari drept o adevărată pedeapsă pentru personalul ANAF”, mai indică sursa citată.
Liderul sindicatului Nicolae-Liviu Toader transmite că „dacă dorim ca angajații ANAF să lupte eficient împotriva marii evaziuni fiscale și să contribuie la o colectare mai bună, acest lucru se poate obține doar prin: motivarea adecvată a personalului; creșterea gradului de profesionalizare; asigurarea unor condiții de muncă decente, inclusiv digitalizare”.
„Numai astfel rezultatele vor fi pe măsura așteptărilor. Atâta vreme cât politicienii nu și-au dorit niciodată un ANAF puternic, depolitizat, independent și cu personal foarte bine pregătit – probabil conștienți că ar putea fi vizați de acțiunile instituției – bugetul statului a fost văduvit anual de sume importante. Pentru a acoperi nevoile tot mai mari ale societății, toate guvernele au apelat constant la împrumuturi împovărătoare, care au adâncit dezechilibrul dintre venituri și cheltuieli.
În locul stigmatizării angajaților și a instituției ANAF, în aceste momente de răscruce, Sindicatul Național Finanțe Publice – SindFISC, organizație sindicală națională specializată în apărarea și promovarea intereselor finanțiștilor, afirmă răspicat că este nevoie, mai mult ca oricând, de recunoașterea importanței sociale a ANAF, a muncii angajaților săi și de respectul cuvenit acestora. ANAF a demonstrat mereu că este o instituție rezilientă, cu oameni dedicați meseriei lor.
Aceste lucruri le solicită, de altfel, toți cei care, de patru zile, prin protestele spontane derulate în întreaga țară, trag semnale de alarmă”, a mai explicat Nicolae-Liviu Toader, președintele SindFISC, potrivit sursei menționate.
În cazul în care aceste aspecte nu vor fi tratate cu responsabilitate de decidenți, finanțiștii vor declanșa, prin intermediul organizațiilor sindicale, proteste care pot culmina cu acțiuni de grevă generală.
„Trei din cele patru organizații sindicale reprezentative la nivelul sistemului instituțional al Ministerului Finanțelor au agreat deja stabilirea unui program comun de acțiuni sindicale. Așteptăm răspunsul celei de-a patra organizații și vom prezenta public, în cel mai scurt timp, calendarul detaliat”.
Liderul Sed Lex: Sunt proteste în toată țara. Vom avea o discuție cu colegii ce facem de aici încolo
ACTUALIZARE 12.07 Președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe Sed Lex Vasile Marica a afirmat că sunt proteste ale angajaților din Finanțe și ANAF în toată țara, iar în perioada următoare va avea loc o ședință pentru a decide acțiunile viitoare.

Care sunt măsurile pe care le pregătește Guvernul în următorul pachet fiscal. Coaliția promite „curățenie” în companiile de stat

Textul moțiunii de cenzură AUR împotriva guvernului Bolojan, citit într-un Parlament aproape gol. George Simion nu a fost prezent

Valeriu Stoica: Recâștigarea încrederii românilor e dată de ce va fi în pachetul 2 de măsuri. Ce spune despre tăcerea lui Nicușor Dan
`Sunt proteste în toată țara la ora actuala...Vom avea o discuție cu colegii noștri acum, sunt toți din țară în sală și vom discuta ce facem de aici încolo și vă vom comunica ulterior~, a declarat, joi, Vasile Marica, în fața Ministerului Finanțelor, scrie Agerpres.
Întrebat dacă mai este în picioare amenințarea că angajații de la Minister ar putea să refuze să vină la muncă în zile importante ale lunii el a afirmat că „orice amenințare este valabilă atâta timp cât colegii noștri solicită să continuăm sau să ne oprim din acțiunile de protest”.
„Eu nu sunt decât purtătorul de cuvânt și vocea colectivă a celor pe care îi reprezint. Nu sunt eu liderul care ia decizii. Colectivul este cel care decide. Eu sunt doar un purtător de cuvânt, un purtător de mental colectiv pe care încerc să-l gestionez la ora actuală și să găsim o formulă comună în ceea ce urmează”, a precizat Vasile Marica.
De asemenea, el s-a declarat convins că „până la anul Guvernul va avea bani și să crească, să revină veniturile tuturor bugetarilor și banii de pensii necesari”.
Vasile Marica a declarat că situația creată de adoptarea pachetului de măsuri pentru reducerea deficitului a dus la scăderea colectărilor cu 40% în iunie.
„Dacă ești demobilizat, toți colegii noștri sunt demobilizați, la ora actuală toată lumea vorbește despre dat afară, concedii, cine rămâne, cine nu rămâne, vă închipuiți că foarte greu mai poți să mobilizezi oamenii să colecteze”, a mai spus Vasile Marica.
Știrea inițială
Ilie Bolojan a avut, astăzi la Palatul Victoria, o întâlnire de vreo oră și jumătate cu reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național pentru a discuta măsurile propuse de Guvern în actualul context economic și social pentru reducerea deficitului bugetar. După întrevedere, premierul a spus că propunerile sindicaliștilor vor fi analizate și, „în măsura în care va fi posibil, vor fi incluse în pachetul de măsuri guvernamentale”.
Astfel, un protest spontan al salariaților din asistență socială are loc în fața Ministerului Muncii, care spun că prima măsură sindicală va fi „refuzul de a mai intra la locul de muncă”. Angajații în asistență socială avertizează Guvernul că riscă să lase în stradă, fără servicii și îngrijire și supraveghere zeci de copii, bătrâni și persoane cu dizabilități.
De asemenea, angajații ANAF Dolj protestează încă de la începerea programului azi dimineață, iar activitatea este blocată și va fi suspendată și în zilele următoare, pentru o perioadă de timp.
Și zeci de salariați de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj, sucursală bazinală a Administraţiei Naţionale „Apele Române”. Ei amenință că vor bloca Drumul European 70, dacă guvernanții vor decide restructurări și dacă sporul pentru condiții vătămătoare rămâne blocat la 300 de lei.
„Sindicatul ROUA susține ferm protestul spontan declanșat astăzi în rândul angajatilor din asistență socială, în semn de revoltă față de Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern, care limitează nejustificat sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase la suma de 300 lei brut/lună, în pofida buletinelor de expertiză emise de DSP și a reglementărilor speciale din sistemul judiciar, precum și a condițiilor efective în care își desfășoară activitatea personalul din sistemul de protectie a copilului”, spune comunicatul de presă al sindicatului.
Sindicatul ROUA mai spune că „această măsură afectează direct demnitatea, sănătatea, securitatea în muncă și siguranța celor care asigură funcționarea zilnică a centrelor de copii si a căminelor de batrâni”.
„Prin aceasta masură se va crea un nivel de frustrare foarte mare printre angajati, care în prezent au un nivel de salarizare extrem de mic în comparatie cu responsabilitatile de la locul de muncă. Demotivarea continua a angajatilor va conduce la scaderea calităti servicilor sociale. Diminuarea veniturilor salariale, sarcinile suplimentare trasate datorită lipsei de personal sunt factori care vor conduce inevitabil la incidente”, mai spune sursa citată.
Prin protestul de astăzi, oamenii din asistența socială transmit următoarele:
- „Nu mai putem accepta lipsa autoritătilor de a aplica o atitudine responsabilă pentru zona de asistență socială.
- Refuzam categoric să mai toleram tratamentul inechitabil și disprețul autorităților față de condițiile reale de muncă, fața de nivelul de salarizare;
- Introducerea unor măsuri care sa mentină specialiști in sistem si sa le ofere oportunități de formare;
- consultarea actorilor importanti din asistența socială in aplicarea sau identificarea unei strategii de dezovoltare a serviciilor din asistență socială”.
Solicitările formulate de sindicatul ROUA sunt:
- Abrogarea imediată a prevederii din OUG nr. 36 din 30 iunie 2025 privind limitarea sporului pentru condiții vătămătoare, în ceea ce privește familia ocupațională „Sănatate și Asistența Socială”;
- Solicităm Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale în mod expres, să ceară și să inițieze urgent demersuri concrete pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă în Centrele de Asistență Socială – cu atât mai necesare în contextul diminuării veniturilor prin tăierea sporurilor;
- Cerem redeschiderea dialogului social real cu organizațiile sindicale, nu simulări formale, atunci când se adoptă acte normative care afectează direct mii de salariați din sistemul de protecție socială.
În lipsa unui răspuns prompt și rezonabil din partea Guvernului, salariații din Asistența Socială vor adopta măsura refuzului de a mai intra la locul de muncă și avertizează că „zeci de copii, batrâni si persoane cu dizabiltătii vor rămâne nesupravegheați”, conchide sursa citată.
Editor : A.P.
- Etichete:
- proteste
- anaf
- dolj
- apele romane
- asistenta sociala
- masuri fiscale
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News