EXERCIȚIU SEISM 2018. Cât de bine au reacționat instituțiile în a treia zi de simulare de cutremur în România

Data actualizării: Data publicării:
smurd exercitiu

Exerciţiul care testează reacţia autorităţilor în cazul unui cutremur în România a ajuns în faza de ajutor internaţional. În a treia zi de simulări de cutremur, bilanţul pentru care se antrenează salvatorii a ajuns la peste 5.200 de răniţi ce trebuie ţinuţi în viaţă. Pentru asta, medici români au lucrat împreună cu colegi din Israel într-un impresionant spital de campanie instalat de aceştia la marginea Bucureştiului.

Corturile speciale aduse de israelieni în comuna Pantelimon de lângă Bucureşti s-au transformat în săli de spital în toată regula. Anca Mihailovici, un medic român care lucrează de mai mulţi ani în Israel, spune că pacienţii răniţi de un cutremur de proporţii în România pot fi trataţi în spitalul de campanie, oricât de gravă ar fi starea lor. În timpul exerciţiului, chiurgi din Israel s-au pregătit să facă intervenţii de urgenţă în două săli de operaţii dotate ca la carte.

Usov Denis, medic din Israel: Aici efectuăm 4 sau 5 operaţii până dimineaţa.

Mihaela Brazdeș, jurnalist Digi24: Camera de Terapie Intensivă din spitalul mobil al delegaţiei israeliene este la fel ca o secţie de Terapie Intensivă dintr-un spital obișnuit. Aici se găsesc toate aparatele, vorbim despre aparat cardiac, despre infuzoare, dar şi aparate de oxigen. În plus, în această cameră se poate face şi resuscitare, iar pentru acest lucru medicii au la dispozitie defribrilatoare automate.

Tot la marginea Bucureştiului, în Baza Aeriană 90 de la Otopeni, a ajuns şi prima aeronavă internaţională pentru exercițiul SEISM 2018: o aeronavă prezidenţială din Slovacia care a zburat spre România la cererea mecanismului Uniunii Europene de protecţie civilă.

Cristian Popa, jurnalist Digi24: Dacă în general avionul are satut de aeronavă prezidenţială, în situaţiile de criză, în doar 12 ore totul poate fi schimbat încât să poată prelua şi pacienţi răniți.

Raed Arafat, secretar de stat MAI: Pot fi luați ușor răniți sau persoane care trebuie să plece, să ajungă undeva de unde să plece la ei acasă.

Exact ca în cazul unei intervenţii după un cutremur adevărat în România, salvatorii nu s-au oprit nici azi-noapte. 500 de angajaţi ai primăriei au montat mii de paturi în subsolul Arenei Naţionale.

Maria Moiş, jurnalist Digi24: În cazul unei catastrofe, în parcarea subterană a stadionului vor putea fi adăpostiți pe aceste paturi peste 10.000 de oameni.

Exerciţiul SEISM 2018, care testează reacţia salvatorilor în cazul unui cutremur în România de 7,5, se încheie miercuri seara.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...