Agenţia Naţională a Medicamentelor: Vaccinurile din Kazahstan, autorizate pentru nevoi speciale

Data publicării:
seringa medic vaccin

„Discontinuitatea în aprovizionare cu vaccinul Hexacima al producătorului Sanofi Pasteur a impus, în decembrie 2015, ca măsură de protecție a sănătății publice, asigurarea disponibilității prin pârghia legislativă a autorizației pentru nevoi speciale a vaccinului Hexaxim al aceluiași producător (un număr de 107.300 doze vaccin), după modelul și al altor state membre UE (cazul Belgiei, Poloniei, de exemplu). Scopul acestor proceduri a fost acela de a asigura continuitatea programelor naționale de imunizare, cu respectarea criteriilor riguroase privind autorizarea", se arată în comunicatul Agenţiei Naţionale a Medicamentelor.

Potrivit sursei citate, Hexaxim a fost evaluat de Agenția Europeană a Medicamentului, care a garantat că standardele de evaluare sunt echivalente cu cele din Uniunea Europeană.

„Hexaxim 0,5 ml suspensie în seringă preumplută (vaccinul pentru Kazahstan – n.r.) și Hexacima 0,5 ml suspensie în seringă preumplută (vaccinul autorizat în UE – n.r.) au aceeași compoziție calitativă și cantitativă. Sunt produse în Franța, pe aceeași linie de fabricație”, precizează documentul citat.

ANMDM informează că, similar tuturor vaccinurilor, Hexaxim este pus pe piață numai după o dublă testare. Toate vaccinurile hexavalente ale Sanofi Pasteur sunt verificate de producătorul francez şi în laboratoare din Belgia. Astfel, din comunicatul Agenţiei Naţionale a Medicamentelor reiese că nu există nicio diferenţă între vaccinuri, aceasta fiind dată doar de etichetarea diferitîă, în funcţie de piaţa căreia îi sunt destinate.

Agenţia Naţională a Medicamentelor explică şi că, iniţial, în octombrie 2015, a comunicat Ministerului Sănătăţii că vaccinul Hexaxim nu este autorizat în România. De aceea a fost demarată o procedură care s-a încheiat, pe 30 octombrie 2015, cu emiterea unei autorizaţii pentru nevoi speciale.

Corpul de Control a Guvernului a făcut publice primele sale concluzii în ancheta desfăşurată în cazul copiilor cu sindrom hemolitic-uremic transferaţi de la Piteşti la Spitalul Marie Curie din Bucureşti. În timpul verificărilor, inspectorii au constatatşi faptul că în România au fost aduse 107.300 de doze de vaccin hexavalent destinate pieteţi din Kazahstan şi care nu sunt autorizate în Uniunea Europeană.

Citiţi şi:

Corpul de Control: Bebeluşii români, trataţi cu vaccinuri neautorizate

Ministerul Sănătăţii: Nu există o legătură între sindromul hemolitic-uremic şi vaccinări

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Final de drum pentru Ion Iliescu! Anunţul a venit când nimeni nu se aştepta, situaţie critică pentru fostul...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Distracție în paradisul din Maldive cu doar 30 de euro. Un vlogger ne arată ce nu vor agențiile de turism să...
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”