Aglomerație în vămile din vestul și estul țării

Data publicării:
aglomeratie vama nadlac

Maşinile au blocat complet A1, în apropierea punctului de control de la Nădlac. Poliţiştii de frontieră nu au reuşit să facă faţă numărului mare de autoturisme care trebuiau controlate, aşa că pentru verificări oamenii au aşteptat mai bine de o oră.

Pentru a elibera mai repede punctul de trecere al frontierei, poliţiştii desfăşoară controlul pe nouă benzi simultan, sunt deschise patru benzi de la autoturisme, două benzi de la autocare şi trei benzi care în mod normal deserveau camioanele”, transmite corespondentul Digi24 Dan Codre.

De o oră stăm, un kilometru am făcut într-o oră. De la Buzău suntem, mergem în Italia.

Avem o oră jumate de când stăm aici”, s-au plâns oamenii.

Nici măcar aplicaţia lansată de Poliţia de Frontieră, care semnalează punctele de trecere aglomerate, nu a fost de ajutor. Şoferii care au consultat-o spun că este inexactă, iar cei mai mulţi nici nu au auzit de ea.

Ne-am uitat dar... egal. Arăta că e liber! Se circulă nemaipomenit...

Din păcate acum am aflat de aplicaţia asta”, au spus oamenii care așteptau să treacă granița.

Aglomeraţie a fost şi în punctul de trecere a frontierei de la Nădlac situat pe DN7. Coloanele de maşini depăşeau un kilometru şi nimeni nu a aşteptat mai puţin de o oră.

Răbdarea le-a fost pusă la încercare şi turiştilor moldoveni care au venit să petreacă sărbătorile de iarnă pe rit vechi în România. În vama Albiţa, sute de oamenii au fost nevoiţi să aştepte între 30 de minute şi o oră.

Poliţiştii de frontieră se aşteaptă ca şi astăzi vămile să fie aglomerate. Ei îi sfătuiesc pe cei care vor să iasă din România să folosească toate punctele de frontieră existente, astfel încât să nu mai existe blocaje în vămi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbare importantă pentru locatarii de blocuri: Cum vor fi convocați de acum proprietarii la ședințele...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Un expert de top dezvăluie primul semn șocant al unui tip de demență care apare în jurul vârstei de 30 de...
Newsweek
Formula de calcul a vechimii la pensie s-a schimbat. Care pensionari pierd bani? Cine câștigă?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie