Biziday| Cu cât au crescut salariile din mediul privat în 2015

Data publicării:
bugetarii

Salariile angajaţilor din mediul privat au crescut anul acesta, în medie, cu patru la sută. Chiar dacă nu este o diferenţă majoră, a fost mai mare decât cea planificată iniţial de companii, de aproximativ 3,9 la sută.

Spre deosebire de anii trecuţi, au crescut salariile mai mult în sectoarele direct influenţate de evoluţia consumului intern. Cei mai mulţi bani în plus la salariu i-au primit cei care lucrează în sectoarele farmaceutic şi bunuri de larg consum. La polul opus, angajaţii magazinelor şi bancherii au beneficiat de cele mai mici creşteri salariale, arată un studiu al unei firme de consultanţă în management.

Pe categorii de angajaţi, de cele mai mari creșteri salariale au beneficiat muncitorii si personalul operaţional, în vreme ce salariile managementului de top au crescut mai puţin. Evoluţia nu este întâmplătoare. Creşterea forţată a salariului minim din ultimii ani a mărit constant şi numărul celor încadraţi în această categorie.

Din 2013, salariul minim a fost majorat de două ori pe an. Costurile cu forţa de muncă reprezintă o treime din costurile totale ale companiilor, iar unii patroni nu au putut face faţă măsurilor administrative impuse. Producţia nu le-a crescut suficient de mult ca să suporte mărirea salariului minim, aşa că, s-au văzut nevoiţi să îngheţe creşterea salariilor celorlalţi angajaţi. Cu alte cuvinte, o persoană care câştiga 600 de lei în 2010 a ajuns să primească acum 1.050 de lei. Între timp, un alt angajat, care avea 1.050 de lei încă de acum cinci ani, a rămas cu acelaşi salariu şi acum.

Chiar dacă nu au majorat salariile tuturor angajaţilor, patronii nu au renunţat la beneficiile extra salariale, indiferent de performanţe. Peste o treime dintre companii au încercat să-şi motiveze angajaţii, mai ales de Crăciun, de Paşte sau pentru vacanţă. Cadourile au variat. De la sume de bani, între 500 de lei şi 1.500 de lei, până la tichete cadou sau tichete de masă.

Numărul mediu al salariaţilor a crescut constant în ultimii trei ani. Dacă în 2012 în România erau, în medie, 4,4 milioane de angajaţi, în 2015 au ajuns să fie 4,5 milioane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri din interior: Apropiații judecătoarei Ancuța Popoviciu oferă mărturii care ar putea influența...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Pro FM
Anna Lesko, as în seducție. Rochia decoltată, cu crăpătură până la șold, a ajutat-o să joace senzualitatea ca...
Film Now
Pierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile...
Adevarul
De ce economia României încetinește, iar industria e în picaj. Sectoarele unde încă mai sunt câteva...
Newsweek
OFICIAL 5.000.000 pensionari iau pensia pe luna mai până în Vinerea Mare. În ce zile intră pe card?
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Digi World
"Nu am văzut niciodată asta în casa noastră. Și stăm aici de patru ani". Ce au descoperit doi soți, total...
Digi Animal World
Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă
Film Now
Cât de mare a crescut fiul actriței Sandra Bullock. Are doar 14 ani, dar deja a întrecut-o pe mama lui la...