Căldura nu se scumpește. Primarul Capitalei: „Nu poţi să pui oamenii să plătească nişte pierderi pe care tu, ca furnizor, le produci”

Data publicării:
calorofer
Repartitoarele de căldură devin obligatorii. Foto: Agerpres

Primarul Capitalei a declarat sâmbătă că preţul gigacaloriei nu va creşte iarna aceasta. De asemenea, el spune că  datoria municipalității, de 400 de milioane de lei, către ELCEN va fi compensată până la sfârşitul lunii decembrie.

„Subvenţia o să continue să fie plătită în Bucureşti şi, mai mult decât atât, o să fie plătită la timp, ca să nu mai ajungem în mecanismul ăsta prin care se acumulează datorii şi Termoenergetica sau ELCEN riscă insolvenţa. Şi vă spun şi motivul pentru care subvenţia trebuie să fie plătită în continuare: nu poţi să pui oamenii să plătească nişte pierderi pe care tu, ca furnizor, le produci. Deci, în momentul acesta, preţul real al gigacaloriei este aşa de mare pentru că nu s-au făcut la timp investiţiile în reţeaua de distribuţie a agentului termic”, a declarat primarul Capitalei, citat de Agerpres.

Edilul a mai precizat că datoria de 400 de milioane de lei către ELCEN va fi compensată până la sfârşitul lunii decembrie.

„Până la sfârşitul lunii decembrie vom compensa acea datorie de 400 de milioane de lei pe care Primăria Capitalei o are către RADET şi Termoenergetica şi pe care RADET şi Termoenergetica o au către ELCEN. Compensând această datorie, ELCEN îşi plăteşte către ANAF datoria principală şi beneficiază de acea scutire de penalităţi şi iese din insolvenţă, astfel încât de la anul să poată atât Termoenergetica şi Primăria Capitalei împreună, cât şi ELCEN să acceseze fonduri europene”, a mai spus primarul general.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri