Centura Capitalei, modernizată cel mai devreme în 2018

Data publicării:
centura capitalei 22 iul 1

Până în prezent, doar 20 din cei 72 de kilometri ai centurii arată a şosea care înconjoară o capitală europeană, în timp ce alţi aproape 20 de kilometri situaţi în nord vor fi modernizaţi până la finalul anului viitor, sau cel puţin acesta este angajamentul CNADNR. Partea de sud a centurii, ce măsoară peste 30 de kilometri, va mai aştepta însă peste trei ani până să fie extinsă la patru benzi, scrie Mediafax.

Şoseaua de centură a Capitalei este unul dintre cele mai tergiversate proiecte rutiere majore din România, modernizarea şi extinderea la 4 benzi a acesteia fiind adusă în discuţie încă din 2005, cu doi ani înainte de aderarea României la Uniunea Europeană. La acea vreme, statul estima că va cheltui circa 530 de milioane de euro pentru reabilitarea şoselei.

Problema centurii Capitalei, unde traficul comercial este extrem de intens, este cu atât mai mare şi frustrantă pentru şoferi cu cât alte capitale din regiune au deja centuri la standard de autostradă, aşa cum este cazul Budapestei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Google te lasă fără telefonul ieftin: Decizia legată de...
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Demi Moore a intuit pierderea Oscarului chiar cu câteva clipe înainte de a fi anunțată câștigătoarea: „Am...
Adevarul
Băutura care place creierului și este recomandată de medicul Vlad Ciurea. „Desface vasele cerebrale și...
Newsweek
Se pregătește o tăiere de pensie între 200 lei și 700 lei. E nevoie de sacrificii. Avertisment dur
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Digi Animal World
VIDEO Cinci elefanţi de la ZOO, surprinşi formând un ”cerc de alertă” pentru a proteja un pui în timpul unui...
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...