Consultantul la realizarea Master Planului, penalizat de CNADNR. Rigolele betonate blochează accesul în curţi pe un drum naţional

Data publicării:
drumuri in constructie-1

Zidul despre care câţiva localnici afirmă că le blochează accesul în propriile curţi, reprezintă, de fapt, rigolele betonate de colectare a apelor pluviale din faţa acestor curţi. Aceste rigole betonate nu vor rămâne la actualul nivel de înălţime, lucrarea aflându-se în prezent în desfăşurare, iar acesta este doar un stadiu intermediar al lucrării de reabilitare, se arată în comunicatul CNADR.

Atât constructorul - SC Selina SRL, cât şi consultantul - SC AECOM SRL au discutat în repetate rânduri cu localnicii din această zonă, informându-i periodic în scris (prin fluturaşi) cât şi prin consultări publice cu autorităţile publice locale, despre inconvenientele care urmau să apară pe parcursul desfăşurării acestei lucrări de modernizare a drumului naţional DN 76. Mai mult, cetăţenii acestor localităţi au înţeles şi au acceptat verbal soluţii provizorii de acces care vor fi asigurate în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai mult de o săptămână", precizează CNADNR, reacţia venind în urma unui reportaj difuzat de presa centrală.

CNADNR precizează că pentru această perioadă de o săptămână, constructorul va fi obligat să asigure intervenţia operativă cu utilaje la solicitarea autorităţilor locale sau a cetăţenilor, în caz de urgenţe medicale, incendii precum şi alte situaţii de urgenţă care pot apărea la proprietăţile situate pe sectoarele de drum afectate de lucrarea de reabilitare.

În acest sens, începând de joi, cetăţenii din cele două comune vor primi informaţii referitoare la persoana şi datele de contact la care pot apela, dacă se află în oricare din situaţiile prezentate anterior.

CNADNR precizează că prin managementul traficului, şi contractual, constructorul avea reponsabilităţi în ceea ce priveşte obligativitatea asigurării acceselor provizorii la proprietăţi, cerinţă nerespectată în totalitate.

În urma analizei situaţiei create, CNADNR a decis impunerea de penalităţi AECOM, în calitate de consultant şi proiectant al lucrării, dar şi constructorului Selina, precum şi constituirea unei comisii disciplinare pentru verificarea îndeplinirii sarcinilor de serviciu a celor care asigură managementului de proiect.

Totodată pentru evitarea unor situaţii similare, directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, a emis o decizie prin care stabileşte obligaţia managementului de proiect de a verifica impactul lucrărilor de construcţie asupra locuitorilor localităţilor afectate şi de a propune un set de măsuri de atenuare a acestuia şi de a le implementa împreună cu Constructorul, precum şi întocmirea unui plan de comunicare publică de către constructor referitor la lucrări şi la impactul acestora, cu responsabilităţi şi termene clare. Totodată, şeful CNADNR a decis obligativitatea constructorului de a avea utilaje şi echipamente specializate pentru intervenţie şi sprijin în cazuri de urgenţă.

Compania americană AECOM este consultantul statului român pentru realizarea Master Planului, în baza unui contract de 9,5 milioane lei fără TVA, atribuit în 2012.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...