Cum se contestă reținerea permisului auto

Data publicării:
POLITIE-MFAX

Mai exact, să descrieţi, pe hârtie, contextul în care v-a fost aplicată sancţiunea de reţinere a permisului, dar şi contra-argumentele legale la sancţiunea primită. Trebuie să fiţi foarte atenţi, pentru că termenul la care puteţi depune contestaţia este de maximum 15 zile de când v-a fost reţinut permisul.

După ce aţi completat contestaţia, următorul pas este să mergeţi la judecătoria indicată în procesul verbal. Aveţi şi varianta de a apela la factorul poştal sau la un împuternicit.

Când depuneţi contestaţia, trebuie să fiţi atenţi, ea trebuie semnată datată şi completată în două exemplare. La dosar trebuie să mai adăugaţi şi copia procesului-verbal de constatare şi câte o copie după actul de identitate.

Ca să nu faceţi mai multe drumuri, ar fi bine ca, odată cu depunerea contestaţiei, să depuneţi şi cererea pentru eliberarea unui certificat de grefă, însoţită de o taxă de timbru de un leu şi un timbru judiciar de 15 bani.

Recuperarea permisului se face numai de la poliţia în a cărei rază s-a petrecut evenimentul şi doar pe baza certificatului de grefă emis de instanţă.

Acte necesare pentru recuperarea permisului reţinut de poliţia rutieră

1. Contestaţie scrisă - termenul de depunere este de 15 zile

2. Contestaţie la judecătorie

3. Proces-verbal de constatare

4. Copie după actul de identitate

5. Cerere pentru eliberarea unui certificat de grefă

6. Taxă de timbru de un leu

7. Taxă de timbru judiciar de 15 bani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri