De ce 1 aprilie e Ziua păcălelilor?

Data actualizării: Data publicării:
copaci infloriti primavara
Prognoza meteo pentru această primăvară. Foto: GettyImages

În fiecare an, la 1 aprilie, oamenii din lumea întreagă marchează Ziua păcălelilor, cunoscută și ca Ziua păcălitului sau Ziua nebunilor, când fiecare încearcă, cu mai mult sau mai puțin succes, să-i facă o șotie colegului, prietenului, vecinului, unui membru de familie, mai exact, toată lumea păcălește pe toată lumea.

vreme meteo primavara soare cer senin flori
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Originea acestui obicei nu este cunoscută cu exactitate. Unii consideră că aceasta este legată de schimbarea anotimpului, în timp ce alții cred că provine de la adoptarea noului calendar. Ipoteza acceptată de majoritate, însă, susține că obiceiul păcălelilor de 1 aprilie a apărut în vestul Europei, pe la jumătatea secolului al XVI-lea, conform site-ului www.infoplease.com. În vechiul calendar iulian, Anul Nou se sărbătorea la 1 aprilie, dar în 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut trecerea de la vechiul calendar iulian la noul calendar, care avea să-i poarte numele — calendarul gregorian, sărbătoarea Anului Nou mutându-se de atunci pe 1 ianuarie. Oamenii au avut probleme în a se obișnui cu noua dată a acestei sărbători și au continuat să-și trimită felicitări și să-și facă urări tot pe 1 aprilie. Cei care continuau să sărbătorească Anul Nou la 1 aprilie au fost numiți "nebuni de aprilie", de unde și denumirea de Ziua nebunilor (April Fools' Day) sau Ziua păcălelilor. Cu timpul, felicitările trimise pentru Anul Nou la 1 aprilie au început să fie considerate farse, fiind însoțite adeseori de cadouri hazlii, relatează Agerpres.

Ziua de 1 aprilie este recunoscută ca Zi a păcălelilor în majoritatea țărilor lumii. Marcată mai întâi în Europa, a trecut peste ocean și s-a răspândit apoi în majoritatea țărilor de pe glob. Este totuși sărbătorită cu preponderență în Europa și în America și mai puțin de civilizațiile orientale.

La noi în țară, Ziua păcălelilor se sărbătorește începând cu secolul al XIX-lea. Potrivit site-ului www.istorie-pe-scurt.ro, se obișnuiește ca farsele să fie făcute până la ora prânzului, altfel acestea aduc ghinion păcăliciului. Tradiția spune că dacă o fată frumoasă reușește să te păcălească, trebuie să o iei de nevastă sau măcar să fii prietenul ei. Dar nu este indicat să te căsătorești la 1 aprilie, pentru că bărbatul însurat în această zi va fi toată viața sub papucul nevestei. Copiii născuți la 1 aprilie vor avea succes pe aproape toate planurile, dar ar fi bine să stea departe de jocurile de noroc.

Prin celebrarea acestei sărbători, ziua de 1 aprilie devine un prilej de bucurie și de distracție pentru toți cei care au simțul umorului, sau, așa cum spunea scriitorul Mark Twain, „ziua de 1 aprilie este ziua în care ne amintim ce suntem în celelalte 364 de zile ale anului”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Google te lasă fără telefonul ieftin: Decizia legată de...
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Demi Moore a intuit pierderea Oscarului chiar cu câteva clipe înainte de a fi anunțată câștigătoarea: „Am...
Adevarul
Băutura care place creierului și este recomandată de medicul Vlad Ciurea. „Desface vasele cerebrale și...
Newsweek
Se pregătește o tăiere de pensie între 200 lei și 700 lei. E nevoie de sacrificii. Avertisment dur
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Digi Animal World
VIDEO Cinci elefanţi de la ZOO, surprinşi formând un ”cerc de alertă” pentru a proteja un pui în timpul unui...
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...