Deputații au adoptat un proiect care îmbunătățește reglementările legate de măsurile asigurătorii pentru victimele infracţiunilor

Data actualizării: Data publicării:
violență domestică
Foto: Profimedia Images

Camera Deputaților a adoptat, decizional în plenul marţi, un proiect prin care se îmbunătăţesc reglementările referitoare la măsurile asigurătorii pentru victimele infracţiunilor. Legea merge la promulgare.

Potrivit expunerii de motive, iniţiativa legislativă urmăreşte două finalităţi principale - pentru victimele infracţiunilor, acordarea posibilităţii de a-şi maximiza şansele de îndestulare a creanţelor lor, rezultate în urma faptelor penale, inclusiv acoperirea daunelor morale, prin posibilitatea de a contesta refuzul organului judiciar de a lua măsuri asigurătorii asupra bunurilor persoanei cercetate penal, precum şi armonizarea dispoziţiilor din Codul de procedură penală care privesc luarea măsurilor asigurătorii, scrie Agerpres.

„Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune”, spune propunerea legislativă.

Potrivit actului normativ, măsurile asigurătorii pot fi luate şi la cererea părţii civile, iar cererea este adresată procurorului, judecătorului de cameră preliminară sau instanţei de judecată, după caz.

„Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute pot folosi şi părţii civile. În cursul urmăririi penale, măsurile asigurătorii sunt luate de procuror prin ordonanţă. Procurorul dispune de îndată asupra luării măsurilor asigurătorii atunci când cererea este făcută de partea civilă. Ordonanţa de luare a măsurilor asigurătorii se comunică suspectului sau inculpatului şi părţii civile odată cu aducerea la îndeplinire a acestor măsuri. Ordonanţa de respingere a cererii părţii civile se comunică acesteia şi suspectului sau inculpatului de îndată. Judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, după caz, se pronunţă asupra luării măsurii asigurătorii în camera de consiliu, fără citarea părţilor, prin încheiere motivată. Judecata se face de urgenţă. Participarea procurorului este obligatorie”, mai arată proiectul

„Împotriva ordonanţei prin care procurorul a dispus asupra luării măsurii asigurătorii sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, suspectul, inculpatul, partea civilă sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei”, conform sursei citate.

Actul normativ, iniţiat de deputatul USR Oana Murariu, a fost respins de Senat, iar Camera Deputaţilor este decizională. Astfel, legea merge la promulgare.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbarea uriaşă observată la Nicuşor Dan! Mulţi sunt îngrijoraţi, ce se întâmplă cu preşedintele este...
Digi FM
Delia, reacție după ce a fost criticată pentru felul în care a fost surprinsă la ceremonia de învestire a lui...
Pro FM
CRBL, adevărul despre divorțul de Elena Viscu: „Au existat încercări!” Care a fost momentul când au decis să...
Film Now
Puștiul fenomen din „Adolescence” a crescut considerabil în ultimele luni. Owen Cooper l-a depășit deja la...
Adevarul
American mutat la Brașov, uluit de prețurile din România: „Nu-mi vine să cred ce am cumpărat cu 45 de dolari”
Newsweek
Toți pensionarii au pierdut 140 de lei la pensie. Cum le-a băgat statul mâna în buzunar?
Digi FM
Interesul pentru prevenție este în creștere în România, însă adoptarea obiceiurilor zilnice necesită în...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Pierce Brosnan și Helen Mirren, în primul lor film împreună, la 45 de ani de când împărțeau ecranul în „The...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”