Guvernul vrea să adopte o OUG de scutire de la plată a unor sume pentru personal neclerical, considerate ilegale de Curtea de Conturi

Data publicării:
bani lei salarii-3

Curtea de Conturi a descoperit mari prejudicii rezultate din sumele plătite de primării personalului neclerical, în completarea salariului, şi a cerut recuperarea banilor cu majorări de întârziere, dar Guvernul va decide că banii au fost acordaţi legal, iar beneficiarii vor fi exoneraţi de la plată.

Este vorba despre personal neclerical aferent unui număr de şase culte religioase, atât din unităţi de cult, cât şi din unităţi de învăţământ teologic acreditate. Aceste măsuri sunt prevăzute într-o ordonanţă de urgenţă pregătită de Guvern şi obţinută de Mediafax.

În baza unei ordonanţe din 2001, de la bugetele locale este acordat, la cerere, un sprijin financiar pentru 18.951 persoane din categoria personalului neclerical angajat în unităţile ce aparţin cultelor religioase din România.

Sprijinul a fost reglementat legal sub formă de contribuţie lunară la nivelul salariului minim brut pe economie, dar în 2010, în contextul crizei economice, acest indicator a fost înlocuit cu valoarea de referinţă de 600 lei, fără să fie modificată direct ordonanţa din 2001, dar cu menţiunea că sunt abrogate "orice alte dispoziţii contrare".

În proiectul de ordonanţă redactat acum de Guvern se arată că, urmare a "reglementărilor neclare", Curtea de Conturi, în controalele efectuate la mai multe unităţi administrativ-teritoriale, a stabilit prejudicii foarte mari pe anii 2011-2014, la care se adaugă majorările de întârziere până la data recuperării prejudiciului. În plus, pentru recuperarea prejudiciului stabilit de Curtea de Conturi, instituţiile publice au blocat acordarea sumelor cuvenite personalului neclerical pentru lunile octombrie-decembrie 2014.

"Astfel, în această perioadă, prin blocarea sumelor care urmează a fi transferate la unităţile de cult pentru sprijinul financiar al personalului neclerical de către instituţiile publice cărora li s-au emis dispoziţii de recuperare de către instituţii publice cu atribuţii de control, un număr de 473 persoane nu vor mai primi salariile pentru lunile octombrie, noiembrie si decembrie. Considerăm că neplata salariilor, în condiţiile în care cultele religioase recunoscute nu le pot acoperi din fonduri proprii, creează probleme sociale determinate de prevederile legale diferite de acordare a contribuţiilor pentru personalul neclerical", se arată în document.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Câți angajați are Selly la compania pe care o conduce. Vloggerul a vorbit deschis despre investițiile pe care...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...