Nicuşor Dan: Am alocat fondurile pentru plăţile sociale. Banii vor intra în conturi

Data publicării:
nicusor dan cu masca
Nicușor Dan Foto: Inquam Photos / George Calin

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că banii pentru diverse plăţi sociale vor intra în conturile beneficiarilor până cel târziu pe 17 decembrie, potrivit Agerpres.

„Iată informaţii la zi cu privire la o serie de plăţi sociale: am alocat fondurile pentru persoanele cu dizabilităţi (pentru adulţi - banii aferenţi lunii noiembrie, iar pentru copii - banii aferenţi lunii decembrie), precum şi fondurile pentru familiile monoparentale şi pentru stoparea abandonului şcolar. Banii vor intra în conturile beneficiarilor cel târziu pe 16 decembrie pentru cei cu conturi la BCR, respectiv pe 17 decembrie pentru cei cu conturi la alte bănci”, a scris edilul general, pe Facebook.

Pe 8 decembrie, Consiliul General al Capitalei a adoptat un proiect de rectificare bugetară, care prevede majorarea fondurilor pentru diverse stimulente oferite de către PMB.

„Este vorba de extinderea limitei pentru stimulentele pentru persoane cu dizabilităţi - adulţi şi copii - şi celelalte pe care le cunoaşteţi, pentru nou-născuţi, pentru femei însărcinate, pentru familii monoparentale şi pentru limitarea abandonului şcolar. Se acordă de către PMB toate aceste stimulente, însă limita prevăzută în buget a fost deja atinsă şi a fost nevoie ca noi să extindem această limită”, preciza Nicuşor Dan.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Melania Trump, agent sub acoperire! Soţia lui Trump l-a 'făcut' imediat pe Putin, liderul de la Kremlin a...
Digi FM
Au fost căsătoriți 13 ani. Imagini rare cu Ben Affleck și fosta soție Jennifer Garner, împreună în public...
Pro FM
Soția tenorului Andrea Bocelli, imagine rară din vacanță. Fanii au reacționat imediat: „Pari atât de fericită...
Film Now
Cine este presupusul iubit al Jessicăi Alba. Actrița, surprinsă cu actorul din „Captain America” la doar...
Adevarul
Albert NBN, care a înjurat România la „Beach, Please!”, are doar 6 clase şi este fiul unui interlop din...
Newsweek
Plata CASS la pensiile peste 3.000 lei, atacată la CCR. Pot rămâne pensionarii cu pensia întreagă?
Digi FM
Moment adorabil la Wimbledon. Kate Middleton i-a cerut lui Jannik Sinner o minge semnată pentru prințul...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
John Goodman, de nerecunoscut după ce a slăbit 90 de kilograme în ultimii ani. Actorul, în centrul atenției...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu