Patriarhul Daniel, slujbă în spatele gratiilor

Data publicării:
daniel zugravit pe perete

„Se sfinţeşte biserica aceasta cu hramul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel - Sfântul Ierarh Nicolae - prin stropire cu apă sfinţită, cu marele mir. Numele tatălui...”. Pentru sfinţirea bisericii, Patriarhul s-a folosit de celebrul miruitor, de-această dată înfăşurat în culorile drapelului naţional.

Doar şase din cei 1.300 de deţinuţi care îşi ispăşesc pedepsele la Jilava, aleşi pe sprânceană, au avut voie să ia parte la procesiune. Restul de 1294...

Îl vor vede (sic! - n.r.) pe Preafericitul Părinte Patriarh la televizor”, a precizat Cristian Micu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Jilava.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Asta deşi mai toţi deţinuţii s-au implicat în ridicarea edificiului.

„La lucrările de amenajare a terenului, săpăturile, căratul materialelor”, a detaliat Cristian Micu.

„Nu cred că îşi va face timp să stea de vorbă cu noi, e prea grăbit, e prea aglomerat, sunt mulţi preoţi”, spune unul dintre deținuții care au asistat la slujbă.

„Aş vrea să stau de vorbă măcar 30 de secunde, aş încerca să mă spovedesc”, mărturisește un altul.

Dorinţa nu i s-a împlinit.

Patriarhul Daniel recunoaşte că e nevoie de biserici şi în spatele gratiilor. Construcţia celei de la Jilava nu a costat nimic Biserica.

Îi felicităm pe cei doi ctitori pentru că au vrut să facă această biserică. Pictura de aici, însă, e făcută de tineri care au dat examen la pictură, aşa că a fost mai ieftin (zâmbeşte), a intrat în lucrarea lor de examen”, a spus patriarhul Daniel.

Marius Petcu (stânga) FOTO: captură Digi24

Tot deţinuţii au ales din rândurile lor un şef care se va ocupa de organizarea de ture pentru îngrijirea bisericii, planificarea orelor la care se ţin slujbe şi strângerea de donaţii. Alesul e chiar Marius Petcu, fostul lider de sindicat al Sanitas, condamnat la 7 ani de închisoare pentru că a luat o mită de 1,3 milioane de lei.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul de sub pământ al României. Parcul de distracţii la peste 100 de metri adâncime cucereşte europenii
Digi FM
Cristian, fost candidat la Primăria Tulcea, s-a sinucis la doar 38 de ani. Mesajul șocant postat pe internet...
Pro FM
Alina Sorescu, îngrijorată pentru fiicele ei, care au petrecut Paștele cu tatăl lor: „M-au sunat speriate”
Film Now
Keith Urban, „îngrijorat” și „frustrat” după decizia luată de soția sa, Nicole Kidman: „Nu a avut timp să se...
Adevarul
Trump îl critică pe Zelenski pentru că „aduce prejudicii negocierilor de pace”. „Dacă vrea Crimeea, de ce nu...
Newsweek
Poșta schimbă, din nou, data la care livrează pensia pe luna mai. Suspans total pentru pensionari
Digi FM
Cele 10 sfaturi ale papei Francisc pentru o viață cu sens, pace și bucurie
Digi World
Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o „olo”
Digi Animal World
Câți bani a câștigat un câine de pe Instagram în 2024. Oamenii sunt șocați: „Câștigă mai bine decât mine”
Film Now
Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă persoană din lume”, la 62 de ani, după patru decenii la...
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...