Principalele stații de metrou din București vor avea câte un defibrilator. DSU: Aparatele pot fi utilizate „cu minimă pregătire”

Data actualizării: Data publicării:
Defibrilator montat în metroul bucureștean
Defibrilator montat în metroul bucureștean. Foto: Facebook/DSU

13 defibrilatoare automate vor fi instalate în cele mai tranzitate staţii Metrorex din Bucureşti. Dotarea celor 13 staţii de metrou (Piaţa Sudului, Tineretului, Piaţa Unirii 1, Piaţa Unirii 2, Universitate, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei 1, Piaţa Victoriei 2, Gara De Nord, Eroilor, Politehnică, Dristor, Nicolae Grigorescu) s-a realizat în cadrul proiectului naţional „Punct de prim ajutor. Fii salvator!”, iniţiat către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), se arată într-un comunicat DSU.

Proiectul are scopul de a le facilita cetăţenilor posibilitatea de a acorda primul ajutor în cazul unui stop cardio-respirator prin dotarea celor mai aglomerate spaţii publice din ţară cu defibrilatoare automate capabile să ghideze salvatorul atât în efectuarea manevrelor de resuscitare, cât şi în livrarea de şocuri electrice victimei înainte de sosirea la caz a primelor echipaje medicale de urgenţă.

Proiectul a intrat deja în etapa de extindere naţională prin instalarea primelor 5 defibrilatoare în judeţul Mureş, urmând ca până la finalul anului să înceapă, concomitent, instalări în Timişoara, Iaşi, Galaţi, Sibiu şi Braşov.

Toate punctele de prim ajutor incluse în cadrul Proiectului Naţional „Punct de prim ajutor. Fii salvator!” sunt dotate cu un defibrilator automat, cât şi cu o staţie de măsurare a funcţiilor vitale care sunt capabile să recunoască stopul cardio-respirator şi să alerteze salvatorul în consecinţă.

Aparatul, odată ce a fost scos din suportul în care este aşezat, transmite în mod automat un SMS către un reprezentant al locaţiei respective pentru a semnala folosirea lui. Acest tip de echipament medical avansat poate fi utilizat cu minimă pregătire, deoarece ghidează pas cu pas persoana care acordă primul ajutor, prin comenzi auditive dar şi vizuale, uşor de urmărit. În plus, echipamentul sună direct în dispecerat atunci când este deschis şi astfel conectează persoana care îl foloseşte cu un medic care poate să urmărească, în timp real, starea pacientului şi să ofere indicaţii până la sosirea echipajelor medicale.

Toate locaţiile în care sunt instalate defibrilatoarele automate din cadrul Proiectului Naţional „Punct de prim ajutor. Fii salvator!” au responsabili dedicaţi, conform DSU.

„În situaţiile de urgenţă în care o persoană suferă un stop cardio-respirator, acordarea primului ajutor, respectiv efectuarea compresiilor toracice şi administrarea unui şoc electric sunt intervenţii vitale care trebuie aplicate până la sosirea echipajelor medicale. Şansele de supravieţuire cresc la 50-70% atunci când manevrele de resuscitare şi defibrilare automată au loc în primele 3-5 minute de la declanşarea stopului cardio-respirator, iar în lipsa aplicării acestor manevre de bază, şansele de supravieţuire şi recuperare ale victimei sunt extrem de mici. În acest context, Proiectul Naţional "Punct de prim ajutor. Fii salvator!" vine în sprijinul cetăţenilor şi facilitează intervenţia la timp în situaţiile în care fiecare secundă contează". A declarat dr. Raed Arafat, secretar de stat în MAI, şeful DSU.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care este vârsta maximă până la care poți conduce în România? Ce prevede Codul Rutier
Digi FM
Ceasul purtat de Mark Zuckerberg a devenit viral. Cât costă și de ce este extrem de rar
Pro FM
Nelly Furtado, apariție rară în costum de baie: E în regulă să fiți OK cu ce vedeți în oglindă. Nu are...
Film Now
Dezvăluiri despre Jennifer Lopez, după ce a divorțat oficial de Ben Affleck: „Basmul promis s-a transformat...
Adevarul
Salarii generoase în Europa: câștigurile pot ajunge la 9.000 de euro pe lună. Ce se caută
Newsweek
Când intră pensia în ianuarie pe card: vineri sau luni? Informații contradictorii din Casa de Pensii
Digi FM
Tudor Chirilă, convins de o prezentatoare TV să-și cumpere o casă veche pe lângă Sibiu. FOTO după...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Pisica care a cucerit TikTok-ul. Poziția hilară în care doarme i-a adus 4 milioane de vizualizări
Film Now
Îndrăgostit până peste cap. Hugh Jackman, de mână cu Sutton Foster, la patru luni de la despărțirea de soție
UTV
Elena Viscu, declaratii transante despre relatia cu CRBL. „Sunt eu cu chipul acesta de zana, dar pana la...