Tinerii români sunt încrezători în forțele proprii. Un sfert dintre ei vor să-și ia credite ipotecare

Data actualizării: Data publicării:
comunitate, societate, grup de oameni, tineri
Foto: Guliver/Getty Images

Sunt tineri, dar au preocupări de oameni maturi. Peste un sfert dintre tinerii din România, cei cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, se gândesc deja ca în următorul an să ia bani de la bancă pentru achiziția unei locuințe. Adică să se împovăreze cu un credit ipotecar. Asta, în timp ce 13% dintre ei au deja un astfel de credit.

Dorința de proprietate este o moștenire din generație în generație în România. Dar un credit ipotecar, mai ales la o vârstă fragedă, înseamnă riscuri foarte mari, mai ales că este un împrumut pe viață. Astăzi poți avea o rată care să te satisfacă, mâine poți însă avea o rată care să-ți mănânce tot salariul. Iar cei mai mulți dintre cei care accesează acest tip de credit plătesc rate, lună de lună, timp de treizeci de ani.

Tinerii sunt însă optimiști și încrezători în forțele proprii. Șapte din 10 cred că situația lor financiară este mai bună decât cea a părinților și că în următorul an se va îmbunătăți și mai mult. Aceste procente plasează românii drept cei mai optimişti din acest punct de vedere, în comparaţie, de exemplu, cu Ungaria şi Spania. În plus, nu mai puţin de 77% dintre cei cu vârste între 18 şi 25 de ani cred în capacitatea lor de a-şi gestiona finanţele personale. Încrederea este dată și de percepția privind educația, 80% dintre ei spunând că au cunoștințe despre cum să își gestioneze banii.

Editor web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...