VIDEO | Situaţie incredibilă la Craiova: Ajutoare sociale acordate de primărie, ridicate cu mașină de 70.000 de euro

Data actualizării: Data publicării:
masina de lux ajutoare sociale craiova

Situaţie incredibilă la Craiova. Beneficiarii ajutorului social au venit să ridice produsele alimentare cu mașini care valorează şi 70 de mii de euro. Puţini au fost oamenii care, încărcați cu sacoșe, au plecat pe jos sau cu autobuzul către case.

Parcarea liceului auto din Craiova s-a transformat într-o expoziție de mașini de lux. Oamenii au venit pentru a primi ajutoare de la primărie... De exemplu, un bărbat care conduce o maşină de 70 de mii euro, când vede echipa Digi24 vine cu explicaţii ciudate.

Reporter: Aţi venit pentru ajutoare?
Bărbat: Nu... avem un copil aici la şcoală şi mergem să vorbim cu dirigintele.
Reporter: Păi este vacanţă!
Bărbat: Pai, da, acum.
Bărbat: Am reproșuri, domne... „Cu maşina asta vii să luăm ajutoare?!”. Că sunt alţii mai săraci, dar e vecina mea...

Puţini au fost cei care au venit fără un mijloc de transport.

Reporter: O să vă ajute aceste alimente?
Femeie: Da, avem nevoie, suntem amatori, doamnă că altfel nu veneam. Că facem şi noi o pâine, o mămăligă.
Reporter: Nu aveți alte venituri?
Femeie: Nu!

Femeie: Ce să fac? Îl desfac. Nu am bani de taxi, domnişoară, de unde, desfac cutia şi le pun în plasă...

2.000 de persoane beneficiază de alimentele oferite de Primăria Craiova. Acestea primesc: zahăr, ulei, făină, conserve de carne sau compot de fructe.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri