Suspectul dublei crime de la Iași este adus azi în România. Mesajul pe care tânărul marocan l-a transmis prin avocata lui

Data actualizării: Data publicării:
Ahmed Sami El Bourkadi
Ahmed Sami El Bourkadi este suspectat de dubla crima de la Iași.

Bărbatul suspectat că a comis o dublă crimă la Iași urmează să fie extrădat marți din Italia. Tânărul marocan, originar din Canada, bănuit că și-a ucis colegul de facultate și pe prietena acestuia va fi adus de la Roma, unde a plecat chiar în ziua în care au fost descoperite cele două cadavre. El a contestat deja măsura arestului preventiv. 

Suspectul dublei crime din Iași, Ahmed Sami El Bourkadi, va ajunge la București cu o aeronavă, iar de acolo va fi escortat la Iași, unde va fi dus în arestul poliției.

Mâine, el va fi dus în fața judecătorilor care vor dezbate contestația lui la măsura arestului preventiv.

Bărbatul a transmis prin avocata lui că este nevinovat. El a recunoscut că a fost în locuința celor doi tineri uciși în 9 decembrie, dar doar pentru a-și recupera un hanorac și că cei doi erau în viață când el a plecat de acolo.

Nu a explicat însă de ce, ajuns la Roma și-a schimbat înfățișarea, respectiv de ce s-a tuns, a renunțat la barbă și și-a pus ochelari.

El este acuzat că și-a ucis colegul cu 17 lovituri de cuțit, iar pe tânără cu 33.

Ahmed Sami El Bourkadi a fost prins în Italia, la Roma, unde a stat în custodia autorităților timp de o săptămână. Poliția Română a colaborat în aceste zile cu autoritățile italiene, astfel încât bărbatul să fie adus în țară cât mai repede.

Tânărul a fugit în Italia împreună cu o tânără. Urmează să se stabilească dacă aceasta a participat la comiterea crimelor.

Potrivit anchetatorilor, crimele au fost comise pe data de 9 decembrie, iar cadavrele celor doi tineri au fost descoperite două zile mai târziu. Jiynah Youssef, cetățean marocan, şi iubita lui, Ioana-Vanesa Burlacu au fost găsiți morți, înjunghiați de zeci de ori, în locuința lor, indiciile fiind că cele două crime au avut loc joi. Deocamdată nu se cunoaște motivul celor două crime, fiind luate în considerare mai multe ipoteze, între care conflictul spontan sau o posibilă răzbunare.

Magistrații Tribunalului Iași au dispus arestarea în lipsă a unui cetățean marocan, Ahmed Sami El Bourkadi. 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Melania Trump, agent sub acoperire! Soţia lui Trump l-a 'făcut' imediat pe Putin, liderul de la Kremlin a...
Digi FM
Elizabeth Hurley, îndrăzneață și spectaculoasă la 60 de ani. Pozează cu dezinvoltură în costume de baie...
Pro FM
Soția tenorului Andrea Bocelli, imagine rară din vacanță. Fanii au reacționat imediat: „Pari atât de fericită...
Film Now
Cine este presupusul iubit al Jessicăi Alba. Actrița, surprinsă cu actorul din „Captain America” la doar...
Adevarul
Albert NBN, care a înjurat România la „Beach, Please!”, are doar 6 clase şi este fiul unui interlop din...
Newsweek
Plata CASS la pensiile peste 3.000 lei, atacată la CCR. Pot rămâne pensionarii cu pensia întreagă?
Digi FM
Moment adorabil la Wimbledon. Kate Middleton i-a cerut lui Jannik Sinner o minge semnată pentru prințul...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
John Goodman, de nerecunoscut după ce a slăbit 90 de kilograme în ultimii ani. Actorul, în centrul atenției...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu