Un arțar de 200 de ani de lângă Zidul lui Hadrian a fost tăiat de un băiat de 16 ani. Acesta a fost arestat

Data publicării:
Sycamore Gap Tree
Foto: Twitter Gary Pickles/Nland National Park

„Sycamore Gap Tree”, un arțar de 200 de ani care a crescut chiar lângă Zidul lui Hadrian în comitatul Northumberland din nord-estul Angliei, a fost tăiat cu drujba. Suspectul, un băiat de 16 ani, a fost arestat, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Arborele a devenit celebru după ce a apărut într-o scenă cheie a filmului „Robin Hood: Prince Of Thieves” din 1991, în care a jucat starul american Kevin Costner. Construcţia antică a fost ridicată din ordinul împăratului roman Hadrian pentru a împiedica invaziile hoardelor barbare.

Poliţia din Northumberland a deschis o anchetă joi după ce copacul a fost „doborât intenţionat în timpul nopţii” trecute şi a spus că tratează această infracţiune ca pe un act de vandalism.

Ulterior, poliţiştii britanici au anunţat că un băiat de 16 ani a fost arestat sub suspiciunea de cauzare a unor prejudicii penale.

Adolescentul se află în custodia Poliţiei şi îi ajută pe poliţişti în această anchetă, a precizat un purtător de cuvânt.

Celebrul arţar, cu o vechime de cel puţin două secole şi care a crescut într-un peisaj spectaculos de lângă Zidul lui Hadrian, putând fi admirat datorită poziţionării sale şi de pe un drum din apropiere, era îngrijit de Northumberland National Park Authority şi de National Trust.

Mai multe fotografii publicate joi dimineaţă arată legendarul copac prăbuşit pe sol lângă trunchiul său retezat în secţiune orizontală, alături de străvechiul zid roman, care este inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Pe reţeaua de socializare X, politicianul local Steven Bridgett a afirmat că arborele a fost „tăiat fără nicio îndoială cu o drujbă”.

Vestea a stârnit un val de consternare şi indignare pe reţelele de socializare din partea pasionaţilor de drumeţii în natură.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se face amiabila în 2025, dacă ai lovit mașina. Actele necesare și condițiile ce trebuie îndeplinite
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, comentariu deplasat la pozele Andreei Bălan: "Eu cred că fetele cu soț și copii sunt...
Pro FM
Antonia, declarații rare de Ziua Copilului: „Am devenit mamă când eram încă o fată!” Cu ce provocări s-a...
Film Now
Vanessa Kirby este însărcinată! Actrița a strălucit pe covorul roșu într-o rochie mulată care i-a evidențiat...
Adevarul
Substanțele chimice „eterne” care pot provoca cancer pot fi eliminate: ce trebuie să mănânci
Newsweek
Ministrul Muncii face anunțul despre pensii care liniștește toți pensionarii. „Avem toți banii”
Digi FM
Psiholog criminalist, despre profilul criminalului din cartierul rezidențial de lângă București: „O adevărată...
Digi World
Ce este febra fânului, care sunt simptomele și cum se tratează eficient. Nu are legătură nici cu fânul, nici...
Digi Animal World
Metoda ingenioasă prin care un bărbat a îndepărtat o cobră de pe un ied: „E incredibil cum animalul nu se...
Film Now
Povestea actriței din Crocodile Dundee. Cum a devenit Linda Kozlowski celebră peste noapte și de ce a...
UTV
Adelina Pestrițu renunță la tatuaje, după ce și-a scos implantul mamar: „Nu mă mai regăsesc în stilul ăsta”