Un bărbat din Giurgiu a amenințat că se sinucide, în fața casei fostei soții. El era într-o mașină, cu o funie în jurul gâtului

Data publicării:
masina de politie
Poliţiştii din Giurgiu au intervenit, luni, pentru salvarea unui bărbat care ameninţa că se sinucide, în faţa casei fostei soţii. FOTO: Shutterstock

Poliţiştii din Giurgiu au intervenit, luni, pentru salvarea unui bărbat care ameninţa că se sinucide, în faţa casei fostei soţii. Bărbatul era într-o maşină, cu o funie în jurul gâtului şi cu un recipient cu benzină, potrivit News.ro.

„Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizată, prin apel 112, de către o femeie, din localitatea Brăniştari, judeţul Giurgiu, cu privire la faptul că fostul soţ se află în faţa locuinţei sale şi vrea să se sinucidă, acesta având emis ordin de protecţie, de a nu se apropia la 50 metri de aceasta şi de locuinţa sa”, a transmis, luni seară, IPJ Giurgiu.

Sursa citată a precizat că femeia a sesizat şi faptul că fostul soţ ar ameninţa-o cu acte de violenţă, direct şi prin mesaje transmise pe telefon.

„În temeiul sesizării, la faţa locului s-au deplasat politistii, care au identificat un autoturism, în interiorul căruia se afla un bărbat, de 49 de ani. Asupra sa a fost observată o sticlă din material plastic transparent, al cărei conţinut avea miros specific de produse petroliere (benzină), bărbatul ameninţând ca îşi va da foc, dacă vreo persoană se apropie de el şi, de asemenea, împrejurul gâtului său fiind găsită o sfoară”, a mai transmis Poliţia.

Sursa citată a menţionat că, după ce negociatorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu au încercat să dialogheze cu bărbatul, acesta a întrerupt comunicarea, ameninţând în continuare că îşi va da foc.

„S-a luat hotărârea intervenţiei în forţă, bărbatul fiind extras din autoturism, încătuşat şi, ulterior transportat la o unitate spitalicească din municipiul Bucureşti”, au mai precizat poliţiştii.

Aceştia au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi încălcarea ordinului de protecţie.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vești bune pentru românii fără asigurare, dar care suferă de boli cronice. Ce au decis autoritățile
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Un expert de top dezvăluie primul semn șocant al unui tip de demență care apare în jurul vârstei de 30 de...
Newsweek
Veste rea: Toți pensionarii vor plăti CASS la pensie. Pragul de 3000 lei va fi eliminat. De când?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie