Un șofer de 22 de ani a fost prins drogat la volan. Peste trei ore, s-a întors în aceeași zonă și a fost prins din nou

Data publicării:
sofer drogat cu canabis
Sursa foto: IPJ Dolj

În noaptea de 19/20 aprilie a.c., ora 01.30, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova au depistat un tânăr, de 22 de ani, din orașul Balș, judeţul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Nicolae Romanescu, din municipiul Craiova.

Întrucât prezenta un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanța cannabis.

Tânărul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice, anunță IPJ Dolj.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În aceeași noapte, la ora 04.20, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova l-au depistat iarăşi pe tânăr în timp ce conducea un autoturism pe strada Corneliu Coposu, din municipiul Craiova. Acesta a fost testat din nou cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanța cannabis.

În cauză, s-a întocmit un nou dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Megan Thee Stallion, acuzată de hărţuire de fostul ei cameraman. Bărbatul susține că a fost “umilit pe tot...
Film Now
Adevărul a ieșit la iveală după 30 de ani. De ce nu l-a vrut Richard Curtis pe Hugh Grant în „Patru nunți și...
Adevarul
Ce s-a ales de fabrica din România unde până în 1990 se produceau un milion de ceasuri deșteptătoare pe an...
Newsweek
VIDEO Rusia atacă cu superavionul MiG-31I cu rachete hipersonice și componente SUA. De ce e mortal?
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...