ANVSA verifică ouăle și carnea de pasăre provenite din UE, după ce au crescut cazurile de salmonella

Data actualizării: Data publicării:
oua in carton intr-un magazin
Fiecare transport cu carne de pasăre şi cu ouă provenite din statele UE va fi verificat pentru detectarea salmonella. Foto: Profimedia Images

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a lansat controale pentru a verifica carnea de pasăre şi a ouăle puse la vânzare și provenite din statele Uniunii Europene, după ce în ultimele luni a fost înregistrată o creştere a alertelor de prezenţă a salmonella în carnea de pasăre din Polonia şi din alte ţări.

„ANSVSA a dispus în următoarea perioadă controale pe tot segmentul carne, pasăre şi ouă provenite din alte state membre şi în special din Polonia. Adică vom recolta probe de carne, pentru a evita sau diminua spre zero riscul de a ajunge la consumator carnea de pasăre infectată cu salmonella enteritidis şi typhimorium. (...) A început un control care se va efectua pe o perioadă de 3 luni, vom recolta din supermarket, din fabrici de procesare, din depozite, de pe tot lanţul unde există produse care vin din aceste state. Controalele au început de o săptămână, recoltăm probe de carne de pasăre cu origine din alte state membre şi în special din Polonia, ca să ne asigurăm că pe piaţa din România sunt puse la comercializare produse sigure”, a explicat Mihai Ponea, pentru Agerpres.

Alertele privind existența bacteriei salmonella au crescut cu 40%

Acesta a precizat că alertele privind existenţa bacteriei salmonella în carnea de pasăre din Polonia au crescut cu 40% în perioada august-octombrie a anului curent, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

„În ultima perioadă, în România avem tot mai multe alerte, adică a crescut incidenţa alertelor cu peste 40% în ceea ce înseamnă salmonella enteritidis şi typhimorium în carnea de pasăre provenită din zona Polonia. În ultima lună, am avut cel puţin 11 alerte pe salmonella enteritidis şi typhimorium în carnea de pasăre, 9 au fost provenienţă Polonia, şi toate intrate prin zona de Vest. Se constată o creştere şi pe judeţe, în judeţul Bihor se constată o creştere a prezenţei salmonella în carnea de pasăre intrată prin acea zonă. (...) Am făcut comparaţia cu aceeaşi perioadă a anului trecut, august-octombrie 2021 cu aceeaşi perioadă din 2020, plus din august 2021 a început o creştere exponenţială a numărului de alerte de carne de pasăre, pentru că noi avem zilnic zeci de alerte, activăm pe tot segmentul alimentar, pe toate alimentele, şi avem extrem de multe alerte, avem chiar 2-3 sisteme informatice la care avem câte un membru în fiecare judeţ, să acţioneze în timp cât mai scurt, să nu avem riscul de a fi pe piaţă la consumator, iar când ajunge la consumator să ne asigurăm că operatorul care comercializează informează corect şi retrage, aduce produsul înapoi”, a menţionat Mihai Ponea.

Potrivit acestuia, fiecare transport cu carne de pasăre şi cu ouă provenite din statele UE va fi verificat pentru detectarea salmonella.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
Mihai Trăistariu, despre relația dintre CRBL și iubita tinerică: "A divorțat, a lăsat tot. După ce ai o...
Pro FM
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40...
Film Now
Cum arată fiica de 30 de ani a lui Mr. Bean. Lily e pictoriță, după ce a încercat să facă dans burlesque și...
Adevarul
Turist britanic, erou în Amsterdam: a imobilizat atacatorul care a înjunghiat cinci persoane
Newsweek
Ajutor la pensie de 2.000 lei. Șeful Casei de Pensii spune ce pot face pensionarii cu acești bani
Digi FM
Adrian Mutu: "Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Până și unii fani cred că această serie de acțiune s-a prelungit la nesfârșit: "Dacă ai cheltuit 200 de...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal