Dosarul Revoluţiei | 6.000 de persoane vor fi audiate de procurorii militari

Data publicării:
Revolutia_Bucuresti_1989_000- wikipedia

Procurorii militari încep audierea persoanelor vătămate, părţilor civile ori a succesorilor acestora, în Dosarul Revoluţiei, numărul celor care urmează să fie audiaţi fiind estimat la 6.000, informează news.ro.

Revolutia_Bucuresti_1989_000- wikipedia
Sursa: wikipedia

„În perioada imediat următoare, procurorii militari vor proceda la audierea persoanelor vătămate, părţilor civile ori a succesorilor acestora. Având în vedere obiectul cauzei, respectiv infracţiunile contra umanităţii prev. de art. 439 din Codul penal, săvârşite în perioada 17 – 31 decembrie 1989, în prezent se fac verificări pentru identificarea tuturor persoanelor care, în perioada anterior menţionată, au fost ucise sau rănite, au suferit vătămări fizice sau psihice ori au fost private de libertate într-un mod grav, pentru identificarea succesorilor acestora, dacă este cazul, precum şi a domiciliilor lor actuale”, anunţă Parchetul ICCJ.

Toate persoanele vătămate, părţile civile ori succesorii acestora vor fi citate la sediile parchetelor militare din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara sau la inspectoratele judeţene de poliţie din judeţele în care acestea îşi au domiciliul, respectiv la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Audierile vor fi făcute de către procurorii militari sau organele poliţiei judiciare, în baza ordonanţelor de delegare emise de către procurorii militari de la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Persoanele care vor fi citate sunt rugate să prezinte, cu ocazia audierii, actele medico-legale care atestă vătămările suferite în contextul evenimentelor din decembrie 1989, documentele care atestă calitatea de succesori ai persoanelor vătămate şi părţilor civile, precum şi orice alte documente referitoare la existenţa unor dosare penale sau civile, având ca obiect vătămările suferite şi prejudiciile cauzate în cursul evenimentelor din decembrie 1989", transmite Parchetul, care adaugă că, "având în vedere numărul mare al persoanelor care vor fi chemate pentru audieri, acestea sunt rugate să se prezinte la sediul unităţilor de parchet sau de poliţie indicate în citaţii, numai la data şi ora menţionate".

„Din verificările efectuate până în acest moment, se estimează numărul total al persoanelor vătămate şi părţilor civile la aproximativ 6.000”, precizează instituţia.

În Dosarul Revoluţiei a fost extinsă urmărirea penală pentru Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, pentru infracţiuni contra umanităţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Macron, gest urât faţă de Kate Middleton! Prinţesa nici nu a ştiut cum să reacţioneze, fotografii au surprins...
Digi FM
Cum vrea Irina Columbeanu să facă bani pentru a-și ajuta tatăl: "Simt că e responsabilitatea mea să am grijă...
Pro FM
Matteo, fiul lui Andrea Bocelli, despre momentul în care tatăl său i-a aranjat o întâlnire cu Angelina Jolie...
Film Now
„Mâinile îți trădează vârsta!”. Fanii o acuză pe Nicole Kidman că și-a „înghețat fața”, după recenta apariție...
Adevarul
Crimă oribilă pe un iaht de lux, din Bahamas. O tânără de 20 de ani, ucisă de un mecanic al navei
Newsweek
Ministrul muncii anunță 100 lei în plus la pensie pentru familiile de pensionari. Cum iau banii?
Digi FM
De ce plătesc CASS mamele și pensionarii cu venituri de peste 3000 de lei. Bolojan: „Nu mai putem fi o ţară...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Actrița care i-a depășit pe Samuel L. Jackson și Robert Downey Jr. și a devenit cel mai profitabil star de la...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu