Avioanele viitorului ar putea avea piese fabricate în România

Data publicării:
avion-2

În nordul Capitalei, la Romaero, o echipă formată de specialişti în industria aeronautică lucrează la proiectarea şi realizarea unor piese care vor fi instalate pe aripile unei unui avion Airbus A-340 transformat în aparat de zbor experimental.

Este adevărat că este o aeronavă veche de 25 de ani. Principala modificare este îndepărtarea unei bucăţi din aripă pentru a instala noua aripă laminară pe care o dezvoltăm alături de partenerii din Clean Sky, în principal cu Romaero. Această operaţiune este complicată, deoarece trebuie să întegrezi o aripă nouă la o aeronavă veche”, spune Daniel Kierbel, reprezentant Airbus.

Se testează astfel o nouă tehnologie pentru scăderea rezistenţei la înaintare, scăderea costurilor de operare şi reducerea zgomotului şi a emisiilor pentru viitoarele generaţii de aeronave.

Dimensiunile sunt impresionante. Aeroferingul care este pratic un cuţit aerodinamic are o lungime de aproximativ 6 metri. Înălţimea este de 1,2 metri şi separă curgerea aerului între aripa nouă şi aripa veche. Vârful de plan pe care tot noi l-am construit se montează la extremitatea aripii, are o dimensiune de aproximativ 4 metri şi jumătate şi un diametru de 1,2 metri”, explică Marin Căpăţână, şef program de cercetare în Romaero.

Testul de zbor este planificat pentru ultimul trimestru din 2017. Vom încerca să implementăm acest sistem şi pe alte aeronave dacă se poate şi este fezabil”, spune Daniel Kierbel, reprezentant Airbus.

Bugetul pentru dezvoltarea acestei tehnologii se ridică la 30 de milioane de euro. Acesta este doar unul dintre proiectele de 1,6 miliarde de dolari prin care industria aeronautică europeană, în colaborare cu autorităţile de la Bruxelles încearcă să dezvolte o nouă generaţie de avioane până în 2030. Iniţiativa se numeşte Clear Sky şi a fost lansată în 2008.

Într-un alt program, şi mai mare, de 4 miliarde de euro, Romaero şi Institutul de Cercetare Aerospaţiala vor contribui la dezvoltarea unui elicopter de mare viteză sub coordonarea Airbus Helicopters. Este compania care îşi construieşte o fabrică nouă în Ghimbav, lângă Braşov, unde va produce din 2019 elicopterul H215.

După ce a trecut prin momente dificile după Revoluţie, industria aeronautică trece printr-o perioadă de renaştere. În 2014, cifra de afaceri totală a acestui sector a fost de aproximativ 186 milioane de euro, relativ modestă comparativ cu alte ţări, dar totuşi în creştere cu 65,6% faţă de 2009. Judeţul Braşov este în prezent polul de dezvoltare al acestei industrii. Însă ministrul economiei, Costin Borc, vrea ca astfel de centre să existe în mai multe locuri din ţară.

Trebuie să construim un pol pentru producția de avioane în jurul uzinelor pe care le avem la București și Craiova”, a declarat vicepremierul Costin Borc.

Avioane Craiova, Romaero Bucureşti, Aerostar Bacău sau IAR sunt doar câteva dintre companiile cu expertiză în domeniul aeronautic. Ca să se dezvolte după reculul acestei industrii în România, au nevoie de colaborări cu giganţii străini. Iar interesul acestora faţă de ţara noastră este în creştere. Pe lângă investiţiile anunţate de Airbus, gigantul american General Electric deja produce în Bucureşti, pe platforma Turbomecanica, piese pentru motoarele avioanelor Boeing.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
George Simion a cedat nervos! Denise Rifai l-a confruntat fără milă, ce a făcut liderul AUR a lăsat...
Digi FM
„Frumusețea ei nu are vârstă”. Fanii, fermecați de Angelina Jolie la Cannes 2025. Apariție impresionantă a...
Pro FM
Ultimele cuvinte ale lui Avicii. Ce a scris Tim Bergling în jurnal, cu o zi înainte de a-și pune capăt vieții
Film Now
„Mamă și fiică? Poate surori!”. Lindsay Lohan își uimește fanii cu o fotografie în care apare alături de Dina...
Adevarul
Gigi Becali, inadvertențe pe bandă rulantă legate de accidentul în care a făcut praf o mașină cu limuzina de...
Newsweek
Ce bani iei în plus la pensie pentru anii când ai avut concediu de creștere a copilului? Un exemplu
Digi FM
Ce avere are faimoasa Dua Lipa. Este cea mai tânără persoană dintre cei mai bogați britanici sub 40 de ani
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Jodie Foster, la metrou în New York. Actrița cu două Oscaruri în palmares, într-o zi obișnuită de weekend
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...