BNR a amendat OTP Bank de trei ori, într-o singură zi

Data publicării:
BNR

 

Sancţiunile au fost dispuse în 1 iulie prin ordinele 42, 43 şi 44 ale prin-viceguvernatorului BNR, Florin Georgescu, care are printre principalele atribuţii supravegherea suistemului bancar din România.

Toate cele trei amenzi au fost acordate pentru "neaducerea la îndeplinire a unor măsuri dispuse de Banca Naţională a României prin Ordinul Prim - viceguvernatorului BNR nr.70/09.11.2015", potrivit băncii centrale.

OTP Bank este a şasea bancă sancţionată de BNR în acest an, însă a primit cele mai drastice sacţiuni, prin amenzile cu o valoare cumulată de 30.000 lei.

Prima bancă sancţionată de către BNR în 2016 a fost Carpatica, care a primit avertisment scris în 5 ianuarie pentru "nerespectarea măsurii dispuse la art. 1 din Ordinul Prim-viceguvernatorului BNR nr. 52/04.08.2015 de reîncadrare a indicatorului rata fondurilor proprii totale, în limita de minim 10%, în termenul stabilit prin ordinul menţionat".

Marfin Bank, o bancă de talie mică, având acţionari ciprioţi, a fost sancţionată în 28 martie, tot cu avertisment scris, pentru încălcarea prevederilor regulamentului privind cerinţele prudenţiale pentru bănci, pentru că una dintre expuneri a depăşit 25% din capitalul eligibil al băncii.

În 6 aprilie, BRD, a doua bancă din România după valoarea activelor, a primit tot un avertisment scris pentru că nu a îndeplinit măsurile impuse de către BNR în iulie 2015.

De asemenea, Banca Comercială Feroviară, controlată de omul de afaceri Valer Blidar, a primit avertisment scris în 13 iunie pentru mai multe abateri: "existenţa unei politici de creditare şi administrare a riscului de credit necorespunzătoare; constituirea necorespunzătoare a ajustărilor pentru depreciere aferente portofoliului de credite; administrarea necorespunzătoare a riscului de lichiditate şi de finanţare; existenţa unui cadru necorespunzător de administrare a activităţii instituţiei de credit; implementarea unui cadru necorespunzător în ceea ce priveşte evaluarea adecvării capitalului la riscuri", potrivit BNR.

În 14 iunie, Garanti Bank a primit avertisment scris de la banca centrală pentru "neasigurarea respectării cadrului de reglementare în materie de către instituţia de credit", care a avut ca efect înregistrarea mai multor nereguli.

Anul trecut, cea mai sancţionată bancă din România a fost Idea Bank, cu acţionari polonezi, care a primit şapte amenzi cu o valoare cumulată de 110.000 lei de la BNR în data de 20 octombrie 2015, pentru mai multe nereguli descoperite de către banca centrală.

Pe piaţa bancară românească activează în prezent 36 de bănci, din care 26 de bănci generaliste cu sediul în România, două bănci pentru locuinţe şi opt sucursale ale unor bănci din alte state ale Uniunii Europene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ion Iliescu şi-a luat rămas bun pentru totdeauna! Anunţul despre secretul fostului preşedinte a fost...
Digi FM
De la mărimea 7XL la S. Ea e femeia care a dat jos aproape 200 de kilograme și s-a transformat incredibil de...
Pro FM
Kanye West, pus la zid de fani după ce a făcut publică o poză cu Bianca Censori: „Ce bărbat normal ar face...
Film Now
Cum arată fiul lui Jack Nicholson, despre care se spune tot mai des că e leit Sebastian Stan. Ray își face...
Adevarul
O pasageră beată de pe o cursă Wizz Air a provocat o aterizare de urgență. Suma uriașă pe care o are acum de...
Newsweek
1.400.000 pensionari iau ajutorul de 400 lei la pensie în aprilie, cu întârziere. În ce zi vin banii
Digi FM
Meryl Streep și Martin Short, tot mai apropiați. Poveste de dragoste care durează deja de un an?
Digi World
Ce fel de cafea poți bea dacă ai arsuri la stomac sau reflux gastroesofagian
Digi Animal World
Câți bani a câștigat un câine de pe Instagram în 2024. Oamenii sunt șocați: „Câștigă mai bine decât mine”
Film Now
Cui a lăsat Gene Hackman averea de 80 de milioane de dolari. Un expert juridic a rupt tăcerea: „Copiii ar...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă