CFR Marfă are pierderi uriaşe, privaţii fac profit

Data publicării:
vlcsnap-2013-04-02-15h12m55s41

Ministrul Transporturilor a declarat într-o emisiune televizată că, în ultimii ani, CFR Marfă a fost sabotată în interior. "Au existat înţelegeri între directori şi firme din competiţie, astfel încât CFR Marfă să piardă", a spus Relu Fenechiu. 

Grupul Feroviar Român este principala companie cu care a colaborat şi încă mai colaborează CFR Marfă. GFR face parte din grupul Grampet, controlat de Gruia Stoica. În urmă cu şase ani, CFR Marfă şi Grupul Feroviar Român s-au asociat pentru a înfiinţa compania Rolling Stock Company.

CFR Marfă a participat în această asociere cu 6.400 de vagoane şi o sută de locomotive, evaluate la 45 de milioane de euro. GFR a contribuit cu 50 de milioane de euro. Iniţial, în asociere mai era un acţionar, o bancă comercială, iar CFR Marfă avea majoritatea. Dar, la un an după înfiinţare, banca s-a retras, iar acţiunile sale au fost cumpărate de GFR, care a devenit astfel acţionar majoritar.

Obiectul de activitate al Rolling Stock Company este închirierea de vagoane şi locomotive pentru operatorii privaţi.

Ministrul Relu Fenechiu susţine că prin această asociere CFR Marfă a înregistrat pierderi în fiecare an. Leonard Aurel, director general Rolling Stock Company, spune că acest lucru s-a datorat faptului că, aşa cum este prevăzut în planul de afaceri, ân primii ani s-a invesit o sumă imensă pentru reparaţii de vagoane şi locomotive.

Veniturile GFR au crescut de 10.000 de ori

În timp ce statul câştiga tot mai puţini bani din asociere, compania privată a prosperat. Veniturile Grupului Feroviar Român au crescut de aproape zece mii de ori în 11 ani. De la numai 82.000 de lei în 2001, la peste 800 de milioane în 2011. În paralel, GFR a preluat câteva dintre cele mai bune contracte din portofoliul CFR Marfă. Inclusiv cele pentru transportul produselor petroliere.

Un alt contract important al CFR Marfă a fost cu societatea Meva Drobeta Turnu Severin, condusă de Cristian Burci. CFR Marfă a plătit, în 2002, aproape 70 de milioane de euro pentru modernizarea a 400 de vagoane de marfă. Adică 175.000 de euro pentru fiecare vagon, potrivit informaţiilor apărute în presă la acea vreme. Cu aceeaşi sumă, ar fi putut fi cumpărate peste 800 de vagoane noi.

Proprietarul firmei private nu vede nicio problemă. Cristian Burci a declarat recent la un post de televiziune că "otul a fost acoperit de acte legale".

La peste zece ani de la liberalizarea pieţei de transport feroviar de marfă, CFR Marfă a ajuns de la monopol la jumătate din piaţă şi are o situaţie financiară dezastruoasă: peste 1,2 miliarde de lei pierderi în ultimii cinci ani şi datorii de aproape două miliarde. Anul 2007 a fost ultimul an în care compania a avut profit.

Veniturile CFR Marfă

1999 ... 0,60 mld. lei

2001 ... 1,20 mld. lei

2004 ... 1,95 mld. lei

2010 ... 1,09 mld. lei

2011 ... 1,19 mld. lei

Sursa: Ministerul Finanţelor

Veniturile GFR

2001 ... 0,08 mil. lei

2004 ... 146,16 mil. lei

2010 ... 562, 62 mil. lei

2011 ... 803,75 mil. lei

Sursa: Ministerul Finanţelor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...