Aeroportul din Timişoara se extinde cu un nou terminal pentru călători

Data publicării:
Aeroport-Timisoara2

Compania va construi, cu fonduri proprii, un nou terminal pentru călători, pentru sosiri curse externe, pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi.

Aeroport-Timisoara2

Studiul de fezabilitate pentru acest terminal a fost deja realizat, iar investiţia va fi finalizată peste un an, spune directorul Aeroportului Internaţional ”Traian Vuia” din Timişoara, Dan Idolu, informează News.ro.

”Pe cont propriu am elaborat un studiu de fezabilitate privind construirea unui terminal de sosiri curse externe, cu o suprafaţă de aproximativ 3.000 metri patrati, din surse proprii, care va fi finalizat până în 30 septembrie 2017. Cel puţin asa ne-am propus noi, să începem anul viitor orarul de iarnă cu noul terminal. Noul terminal ne-ar costa cam 2,5 milioane de euro, din venituri proprii”, afirmă el.

Noul terminal va avea, potrivit directorului aeroportului, trei benzi pentru bagaje, şapte filtre de control de frontieră şi o zonă liberă mai generoasă.

”Actualul terminal de sosiri externe, existent în aerogară, se va dezafecta şi vom face o zonă publică mai mare, cu funcţiuni de plecări curse externe. (…) Va fi o clădire simplă, eficientă, cu spaţii largi, deschise”, a mai declarat directorul Aeroportului Timişoara.

Potrivit lui Dan Idolu, anul acesta se estimează că se va încheia cu 1,2 milioane de călători, iar în anul 2017 se estimează că vor fi 1,7 - 1,8 milioane de călători pe Aeroportul Timişoara. Piaţa deservită de acest aeroport este de 2- 2,5 milioane de călători. Şi transportul de mărfuri a crescut cu 60 la sută faţă de anul trecut.

viewscnt

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trei cutremure în România, în mai puțin de 4 ore. Cel mai puternic, produs într-o zonă atipică
Digi FM
Sara are 10 ani, o voce de aur și o poveste incredibilă: "M-am născut moartă. La a patra resuscitare am...
Pro FM
Andreea Bălan, criticată pentru ținuta mulată de scenă. “Sorry, corpul meu lucrat e foarte potrivit pentru o...
Film Now
Owen Cooper nu suportă să se uite la el însuși pe ecran: „Milioane de oameni au văzut 'Adolescence', dar nu...
Adevarul
Cele mai ingenioase drumuri construite în România au povești tulburătoare. Dacii și romanii s-au întrecut în...
Newsweek
Pensiile se vor înjumătăți pentru că statul nu mai are bani. Fiecare pensionar va pierde 1.000 lei
Digi FM
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost...
Digi World
Noi dovezi despre originea Lunii. Cum s-ar fi format singurul satelit natural al planetei Pământ
Digi Animal World
O pisică își forțează stăpâna să treacă printr-un moment stânjenitor în fiecare zi. Gestul pe care felina îl...
Film Now
Macaulay Culkin, despre relația cu tatăl său: „Nu am vorbit cu el de 30 de ani și merită asta. Era un om rău”
UTV
Justin Bieber, confruntare tensionată cu paparazzi în Palm Springs. „Tot ce vă interesează sunt banii!”