Contractele publice, indexate cu creșterea prețului materialelor de construcții. Bani în plus de la guvern pentru acoperirea costurilor

Data publicării:
Clădire aflată în construcție.
Contractele publice vor fi indexate cu creșterea prețului materialelor de construcție. Foto: GettyImages

Coaliţia de guvernare a decis îmbunătăţirea legislaţiei în contextul creşterii preţurilor la materialele de construcţii, astfel încât valoarea contractului să fie actualizată în funcţie de aceste creşteri, a anunţat, luni, preşedintele PNL, Ludovic Orban. La rândul său, premierul Florin Cîțu spune că așteaptă propuneri de la Ministerul Dezvoltării. Discuțiile vin după ce constructorii au anunțat că evaluează posibilitatea suspendării temporare a derulării contractelor, în contextul escaladării preţurilor la materialele de construcţii.

„Am discutat un subiect foarte important şi trebuie menţionat pentru că trebuie să ştie autorităţile locale, constructorii. Ştiţi foarte bine că, nu numai în România, în Europa ne confruntăm cu un val de creştere a preţului materialelor de construcţii şi am luat decizia să îmbunătăţim legislaţia astfel încât să permitem actualizarea valorii contractului în funcţie de creşterile efective ale preţului materialelor de construcţii”, a spus Orban, după şedinţa coaliţiei care a avut loc la Guvern.

El a precizat că s-a format un grup de lucru şi în două-trei săptămâni va fi pregătită o modificare a legislaţiei.

„Este vorba de modalitatea de indexare a valorii contractelor ca urmare a creşterii preţului la materialele de construcţie şi aici este vorba de nişte creşteri fără precedent atât la fier beton, la lemn, la cupru, la agregate, balast şi toate celelalte materiale de construcţii pentru că altfel există riscul ca foarte mulţi constructori să nu poată să-şi finalizeze obiectivele de investiţii fără un mecanism corect de indexare a valorii contractelor”, a susţinut liderul PNL, potrivit Agerpres.

Se caută o soluție pentru a putea prelua la ministerul Dezvoltării suplimentările de costuri care au apărut datorită creșterii prețului la materialele de construcții și cu forța de muncă”, a mai precizat Orban.

Cîțu: Aștept o propunere. Vom vedea

Premierul s-a arătat deschis și propunerii privind renegocierea contractelor prin PNDL, după ce primarii s-au plâns că a crescut prețul materialelor de construcție și nu le ajung banii pentru finalizarea proiectelor. „Aștept o propunere. Prețul materialelor de construcție a crescut. Ministerul Dezvoltării a transmis că vine cu un memorandum și cu o soluție în Guvern. Vom vedea”, a declarat Cîțu.

Constructorii evaluează posibilitatea suspendării temporare a derulării contractelor, în contextul escaladării preţurilor la materialele de construcţii

Sectorul de construcţii din România este impactat major de creşterea semnificativă a preţurilor la o serie de materiale de construcţii începând cu trimestrul I 2021, cu efecte negative imediate în derularea contractelor de construcţii, precum şi în contractele care urmează a fi licitate, informează Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii - ARACO, printr-un comunicat.

În acest context economic incert, societăţile de construcţii evaluează posibilitatea suspendării temporare a derulării contractelor până la clarificarea modului de preluare în contracte a acestor creşteri de preţuri semnificative la materialele de construcţii”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, aceste evoluţii ale preţurilor la materiale de construcţii afectează sectorul de construcţii, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, precum şi interesele legitime ale societăţilor de construcţii.

ARACO semnalează că, în cursul trimestrului I, au fost înregistrare la nivelul Uniunii Europene următoarele creşteri: oţel - creşteri de 110% în Italia, de 70% în Germania şi Franţa, 64% în Spania, iar în România de 70%; bitum - creştere de circa 15%; ciment - creştere cu 10%; lemn - creştere de peste 20%; produse din polietilenă - creştere de peste 40%. La acestea se adaugă scumpirea carburanţilor cu 34%.

„Pe lângă aceste creşteri imprevizibile, companiile de construcţii se confruntă şi cu întârzieri pe lanţurile de aprovizionare, furnizorii fiind rezervaţi în a-şi asuma termene specifice de livrare”, mai semnalează ARACO.

Partenerii noștri
Playtech
UE avertizează cetățenii să folosească telefoane simple cu butoane când intră în SUA
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Trump îşi arată „prietenia” faţă de Putin printr-o invitaţie directă de a cuceri Ucraina. Europa, în alertă
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...