(P) Burse pentru femeile din știință. Cum pot aplica tinerele cercetătoare din România

Până pe 7 septembrie, tinerele cercetătoare care activează în Științele Vieții și Științele Fizice pot aplica pentru burse private în valoare de 42.000 lei, oferite de L'Oréal și UNESCO. Programul se adresează cercetătoarelor cu vârsta de maxim 35 de ani, care fie sunt doctorande, fie au obţinut titlul ştiinţific de doctor şi urmează un program de pregătire postuniversitară în România.
Lumea are nevoie de știință, iar știința are nevoie de femei
În România, cercetarea este un domeniu de activitate mai puțin cunoscut, însă atunci când vine vorba despre femeile care lucrează în știință, exemplele par din ce în ce mai greu de găsit. Totuși, sunt nenumărate povești despre ore de muncă în laboratoare, despre ambiție, evoluție și despre curajul de a schimba lumea, iar acestea sunt povești despre care rareori ajungem să citim. Așa a luat naștere programul „Pentru femeile din știință”, prin care L'Oréal și UNESCO aduc în discuție rolul important al femeilor din domeniul științific, oferindu-le recunoaștere celor cu merite deosebite. Cu un scop comun și cu dorința de a încuraja femeile să se implice în domeniul cercetării, cei doi parteneri și-au propus și au reușit, an de an, să aducă în lumina reflectoarelor femeile din știință care au adus contribuții semnificative în progresul științific și în societate.
Atunci când frumusețea și știința se întâlnesc
Deși în România nu se vorbește suficient despre știință, există multe proiecte cu un imens potențial și care merită să primească atenția cuvenită. Programul „Pentru femeile din știință” își propune să facă exact acest lucru: să le ofere susținere și recunoaștere femeilor care își pun amprenta pe domeniile conexe Științelor Vieții și Științelor Fizice.
Știința este puternic ancorată în ADN-ul L'Oréal așa că, pentru companie, frumusețea merge dincolo de produse cosmetice și intră în sfera cercetării și a inovației. Acestea au fost și vor fi niște elemente cheie atunci când vine vorba despre dezvoltarea produselor viitorului. Mai mult, compania s-a axat pe dezvoltarea unei cercetări puternice încă de la începuturile sale, fiind fondată în 1909 de un chimist.
Femei din știință, spuneți-vă povestea
Cu ajutorul programului, tinerele bursiere din România au avut șansa să își finanțeze proiectele și să își continue cercetările. An de an, au aplicat tot mai multe cercetătoare, iar în prezent, la cea de-a noua ediție a proiectului, performanțele programului sunt de un succes răsunător. Din 2009 și până acum au fost premiate 17 cercetătoare din România, iar valoarea totală a burselor acordate a atins un total de 714.000 lei. Pentru bursiere, programul a însemnat șansa de a-și continua cercetările și a ajuta știința să evolueze:
Înscrierile în programul „Pentru femeile din știință” continuă până pe 7 septembrie, iar câștigătoarele celei de-a noua ediții vor fi anunțate în luna noiembrie 2018.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.