Țările în care sunt produse gadgeturile Apple și cum ar putea fi afectată compania de taxele vamale impuse de Trump

Data publicării:
Popular Smart Phone Apps Of 2016

Apple a făcut eforturi în ultimii ani pentru a-şi diversifica lanţul de aprovizionare în afara Chinei, extinzând producţia în India şi Vietnam, însă noile tarife anunţate de Casa Albă vor afecta şi aceste ţări, relatează CNBC.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a prezentat miercuri o listă de tarife comerciale „reciproce” pentru peste 180 de ţări.

China va fi supusă unei taxe de 34%, care se adaugă ratei existente de 20%, ducând nivelul efectiv al tarifelor impuse Beijingului la 54%, potrivit CNBC. India va suporta un tarif de 26%, iar Vietnamul de 46%, scrie News.ro.

Apple nu a oferit un comentariu oficial la solicitarea CNBC.

China

Majoritatea iPhone-urilor sunt asamblate în continuare în China de partenerul Foxconn. Potrivit estimărilor Evercore ISI, China asigură aproximativ 80% din capacitatea de producţie a Apple. Aproximativ 90% dintre iPhone-uri sunt asamblate în China.

Numărul fabricilor Apple din China a scăzut între anii fiscali 2017 şi 2020, dar apoi a crescut din nou, conform unei note Bernstein. Furnizorii chinezi reprezintă circa 40% din totalul lanţului de aprovizionare al companiei. Evercore ISI mai estimează că 55% dintre produsele Mac şi 80% dintre iPad-uri sunt asamblate în China.

India

În ultimii doi ani, Apple a accelerat producţia de iPhone în India, în contextul unei politici guvernamentale care încurajează fabricarea locală de tehnologii avansate. Un ministru indian a declarat în 2023 că Apple vizează ca 25% din producţia globală de iPhone să fie realizată în India.

Potrivit analiştilor Bernstein, India ar putea ajunge la 15-20% din producţia globală de iPhone până la finalul anului 2025. Evercore ISI estimează că în prezent 10-15% dintre iPhone-uri sunt asamblate în India.

Vietnam

Vietnamul a devenit în ultimii ani un centru de producţie important pentru electronice de larg consum. Apple a crescut producţia în această ţară. Aproximativ 20% din producţia de iPad şi 90% din asamblarea produselor purtabile Apple, precum Apple Watch, se realizează în Vietnam, potrivit Evercore ISI.

Alte ţări importante

Malaysia, un punct de producţie în creştere pentru computerele Mac, va fi afectată de un tarif de 25%.

Thailanda, un mic hub pentru producţia de Mac, va fi supusă unui tarif de 36%.

Apple mai obţine componente şi din Coreea de Sud, Japonia, Taiwan şi Statele Unite. Aceste componente pot fi transportate dintr-o ţară în alta înainte de a fi asamblate în China sau în alte locaţii.

În februarie, Apple a anunţat deschiderea unei noi fabrici pentru servere dedicate inteligenţei artificiale în Texas, ca parte a unui plan de investiţii de 500 de miliarde de dolari în SUA.

Totuşi, Apple nu are producţie de masă în Statele Unite. Singurul produs fabricat în SUA este Mac Pro, în Texas.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se calculează punctajul lunar la pensie în 2025. Ce trebuie să știi ca să nu pierzi bani
Digi FM
Andrew, fiul Ozanei Barabancea, a făcut ieri infarct, la numai 24 de ani: “Nu trebuie să te suprasoliciți...
Pro FM
I-a fost infidel, dar iubirea lor nu s-a stins. Jon Bon Jovi, mesaj emoționant la aniversarea a 36 de ani de...
Film Now
Christina Applegate a dezvăluit că tatăl ei s-a stins din viață: „Este prima dată când chiar am plâns”
Adevarul
Ucraina urmează să semneze acordul privind resursele minerale cu SUA
Newsweek
Casa de Pensii, vești proaste despre mica recalculare. Pensionarii au pierdut deja 1.000 de lei
Digi FM
Prințul William și Kate Middleton, 14 ani de la nuntă. S-au îndrăgostit în timpul studenției, și-au făcut o...
Digi World
De ce uităm unde am pus cheile sau ochelarii? Știința neatenției e ușor de explicat
Digi Animal World
Ea este omida „colecționară de oase”. Insectă rară din Hawaii care trăiește printre păianjeni și își poartă...
Film Now
Gary Oldman i-a cerut scuze lui Demi Moore pentru comportamentul distructiv, în timp ce filmau „The Scarlet...
UTV
Laura Cosoi și familia ei au fost afectați de pana de curent care a paralizat Spania și Portugalia: „Am trăit...