Scumpiri uriașe pe piața imobiliară. Orașul unde proprietarii cer chirii mai mari chiar și cu 40% față de anul trecut

Data actualizării: Data publicării:
oradea
La Oradea, proprietarii cer chirii mai mari chiar și cu 40 la sută, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Foto: Shutterstock

Scumpiri uriașe pe piața imobiliară din România, la început de an universitar. La Oradea, de exemplu, proprietarii cer chirii mai mari chiar și cu 40 la sută, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui studiu recent. Și proprietarii din Timișoara au pretenții mai mari acum.

Debutul noului an universitar aduce o mărire consistentă a chiriilor, potrivit unui studiu efectuat de o platformă de imobiliare.

Bogdan Băcila - reporter Digi24: Cele mai mari chirii din țară sunt în București și Cluj, unde se înregistrează de asemenea creșteri, în ciuda faptului că prețurile sunt oricum ridicate. Astfel, în București, chiria medie a unei garsoniere este de 363 euro pe lună, în timp ce în Cluj Napoca este chiar de 400.

Studenții din Oradea sunt nevoiți să suporte cele mai mari scumpiri ale chiriilor din toată țara. Aici, tinerii trebuie să plătească cu 40% mai mult, comparativ cu anul trecut.

-Am un apartament cu două camere la 250 de euro, are undeva la 40 și ceva de m2 și am și un balcon, dar cheluielile pe iarnă sunt destul de mari.

Motivul principal al scumpirilor este cererea mare din această perioadă a anului.

Andreea Chinde - reprezentant agenție imobiliară: Cele mai căutate sunt apartamentele de două camere, în blocurile noi, cu dotări peste medie.

Un apartament de două camere din Oradea se închiriază, în medie, cu 450 de euro pe lună.

În Timișoara, chiar dacă prețurile de vânzare s-au menținut la nivelul anului trecut, chiriile au crescut consistent, mai ales în cazul garsonierelor.

Mihai Vălușescu – jurnalist Digi24: În prezent, prețul de cerere pentru o lună de chirie într-o garsonieră în Timișoara este de 280 de euro, într-un apartament cu 2 camere vorbim despre o chirie de 400 de euro, iar pentru un apartament de 3 camere, o chirie de 500 de euro. Studiile spun că prețurile sunt mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut cu 12 procente.

-Am văzut și eu să zic ce oferă și la 300 de euro sau 400, unele sunt cam scumpe, înțeleg locația că sunt aproape de facultăți, de Complex, de centru, dar exagerate puțin.

-Cam mult pentru o garsonieră.
-Și pentru un student?
-Exagerat de mult, de unde să scoată bani?

În medie, în Timișoara, chiriile au crescut cu 9% într-o singură lună.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum s-a produs de fapt accidentul mortal de pe Transalpina. Gestul motociclistului argentinian a provocat...
Digi FM
Unde ar putea fi înmormântat Felix Baumgartner. Familia cere discreție totală la ceremonie
Pro FM
Ce avere are Jaden Smith, la 27 de ani. Fiul actorului Will Smith e în topul celor mai bogaţi tineri din lume
Film Now
Bărbatul care i-a furat mințile lui Gwyneth Paltrow, în timp ce actrița avea o relație cu Brad Pitt: „Era...
Adevarul
Războinicul cazac: povestea nefardată a lui Oleksandr Usyk, campionul alungat din Crimeea ocupată de ruși
Newsweek
Familie de magistrați cu 50.000 lei/lună pensii speciale. Soțul are și 17.000 lei salariu de la stat
Digi FM
Dezvăluirea surprinzătoare a regelui Charles: "Sunt rudă cu Vlad Țepeș". Ce i-a povestit unui actor de la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Denise Richards, în mijlocul unui scandal de proporții. Soțul ei o acuză de infidelitate: „Plănuia să-și...
UTV
Mihaela Rădulescu, devastată de moartea lui Felix Baumgartner: „Sunt pierdută fără el. A murit făcând ceea ce...