Analiză Bloomberg: Europa este în urma Americii şi Chinei la capitolul redresare economică

Data publicării:
Statistică economică. Grafic cu indicatori economici in creștere.
Foto: GettyImages

Economia europeană începe să urmeze tendinţa obişnuită de a rămâne în urma celorlalte economii majore ale lumii când vine vorba de recuperarea de pe urma unei crize, relatează Bloomberg, citată de Mediafax.

Aceasta este concluzia ultimului raport al Fondului Monetar Internaţional, care şi-a redus estimările de creştere pe 2021 la nivelul întregii Europe şi a evidenţiat o performanţă în general mai slabă comparativ cu cele ale Chinei şi Statelor Unite.

Astfel de evoluţii divergente reflectă severitatea măsurilor de lockdown instituite la nivelul zonei euro pentru gestionarea pandemiei, cât şi o campanie de vaccinare întârziată, presărată de probleme, aceste obstacole ameninţând să adâncească ceea ce se profilează deja a fi o recesiune sub formă de W.

Nesiguranţa politică privitoare la viitorul leadership al Germaniei şi criza din Italia înnegurează şi mai mult perspectivele.

Spre deosebire de Europa, China este în mijlocul unei recuperări sub formă de V, iar SUA avansează cu mai multă încredere cu un nou preşedinte care supervizează o injecţie de stimulente suplimentare şi un efort mai agresiv de vaccinare.

„Am început anul pe o poziţie mai slabă, în special în Europa, pentru că mare parte a Europei pare să fi reintrat în recesiune“, arată Janet Henry, economist-şef la HSBC Holdings. „China a revenit deja peste nivelurile de dinaintea pandemiei şi, după estimările noastre, SUA o vor face până la finalul acestui an. Cât priveşte zona euro, acest moment va veni la sfârşitul anului 2022“.

Germania, Franţa, Italia şi Spania, ce mai mari patru economii ale zonei euro, estimări de creştere diminuate pentru 2021

Această divergenţă a fost subliniată de proiecţiile FMI, care indică o creştere de numai 4,2% a zonei euro în acest an, după o scădere de 7,2% în 2020. Economia americană este aşteptată să urce cu 5,1%, mai mult decât recuperând declinul de 3,4% de anul trecut.

Fondul şi-a redus de fapt estimarea de creştere pentru zona euro pe 2021 cu un punct procentual. Germania, Franţa, Italia şi Spania, ce mai mari patru economii ale zonei euro, şi-au văzut de asemenea estimările de creştere diminuate pentru 2021, potrivit CNBC.

Cât priveşte economia mondială, Fondul şi-a majorat estimarea de creştere pe 2021 cu 0,3% la 5,5% , avertizând în acelaşi timp că aceasta se va confrunta în continuare cu o „nesiguranţă excepţională“.

Cea mai imediată cauză a relativei slăbiciuni a Europei este nevoia de lockdown-uri mai stricte şi mai lungi pentru combaterea pandemiei, scrie Bloomberg. Programele lente de imunizare ameninţă de asemenea să adâncească disparitatea dintre Europa şi restul lumii.

Strategii europeni au totuşi speranţe că economiile lor rămân solide dincolo de suprafaţă. „Economiile sunt menţinute într-o stare imperfectă de animaţie suspendată. Cred că de fapt cicatricile sunt mai mici decât cred majoritatea oamenilor“, susţine Kallum Pickering, economist Berenberg.

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...