Germania: Reducerea livrărilor de gaz rusesc către Europa reprezintă „un atac economic comis în mod deliberat” de Vladimir Putin

Data publicării:
Conductă prin care sunt transportate gaze naturale.
Conductă prin care sunt transportate gaze naturale. Foto: Profimedia Images

Reducerea livrărilor de gaz rusesc către Europa prin conducta Nord Stream, decisă recent de Moscova, reprezintă un atac care urmăreşte semănarea haosului pe piaţa europeană a energiei, a spus ministrul german al Economiei, Robert Habeck.

Ceea ce am văzut săptămâna trecută capătă o altă dimensiune. Reducerea livrărilor de gaz prin Nord Stream este un atac la adresa noastră, a spus ministrul german într-un discurs rostit la Berlin în faţa patronatului din industrie, relatează AFP, citată de Agerpres.

Acest atac economic a fost comis în mod deliberat de președintele rus Vladimir Putin, a adăugat el.

Am văzut deja acest lucru de mai multe ori, cu reducerea livrărilor de gaz în Bulgaria, Polonia sau în Danemarca. Este vorba de a semăna haos pe piaţa europeană de energie prin creşterea preţurilor, a avertizat Robert Habeck.

Grupul rus Gazprom a scăzut săptămâna aceasta livrările către Europa prin gazoductul Nord Stream cu 40%, apoi cu 33%, invocând o problemă tehnică.

Dar pentru guvernul german, este o decizie politică, menită să cântărească în confruntarea dintre Moscova şi ţările occidentale privind războiul din Ucraina.

Pentru a face faţă acestei scăderi a livrărilor, Berlinul a anunţat duminică o utilizare sporită, până în 2024, a centralelor pe cărbune pentru a produce energie electrică.

O decizie incomodă pentru acest guvern de coaliţie care a promis că va elimina treptat cărbunele până în 2030.

Partenerii noștri
Playtech
Dumnezeule! Ce s-a întâmplat când sicriul cu Mihai Leu a ajuns la Hunedoara? Obiectul dureros din faţa...
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Cassie Ventura, prima reacție după verdictul în cazul lui Sean „Diddy” Combs: „Vom continua să luptăm în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
Valul de caniculă din Europa se îndreaptă spre est: 40 de grade în Germania, cod galben de caniculă în România
Newsweek
Încă o surpriză neplăcută după CASS la pensie. Contribuția, plătită și pentru persoane coasigurate
Digi FM
Diogo Jota de la Liverpool a murit. Avea 28 de ani, trei copii și se căsătorise de câteva zile
Digi World
Ce mânânci influențează visele. Cercetătorii sugerează existenţa unei legături între coșmaruri şi intoleranţa...
Digi Animal World
Țara în care turiștii sunt „atacați” de insecte. Imaginile cu roiul de gândaci sunt virale
Film Now
Jennifer Aniston, când nu filmează și nu apare pe covorul roșu. Courteney Cox, nelipsită din viața ei
UTV
Dua Lipa și Callum Turner, scene pasionale în vacanță. Cuplul a fost surprins în largul mării, pe Coasta...