Oficial, Turcia a cheltuit peste 7 miliarde de dolari pentru a susține lira în decembrie, dar adevăratul cost ar fi mai mare

Data publicării:
oameni la casele de schimb valutar in turcia
Criză economică în Turcia. Inflația crește de la o lună la alta. FOTO: Profimedia Images

Turcia a cheltuit peste 7 miliarde de dolari pentru susținerea lirei în luna decembrie, potrivit datelor oficiale, în timp ce analiștii au avertizat că adevăratul preț al apărării monedei a fost chiar mai mare, scrie Financial Times.

Banca centrală a țării a anunțat revenirea la politica controversată de vânzare de valută pentru a susține lira în decembrie, în condițiile în care insistența președintelui Recep Erdogan de a reduce ratele dobânzilor în ciuda inflației în creștere a făcut ca moneda să se prăbușească la minime record.

Datele publicate la sfârșitul acestei săptămâni au arătat că, în timpul celor cinci intervenții anunțate oficial luna trecută, banca a consumat în total 7,3 miliarde de dolari.

Banca centrală a cheltuit alte miliarde de dolari din rezervele sale valutare în intervenții nedeclarate care au fost efectuate prin intermediul băncilor de stat din Turcia, au declarat analiștii. Aceste vânzări s-au intensificat după un pachet de urgență anunțat la sfârșitul lunii trecute de Erdogan, care avea ca scop stimularea economiilor și susținerea lirei, potrivit participanților pe piață.

Goldman Sachs a avertizat săptămâna aceasta că rezervele națiunii au "scăzut semnificativ" în ultima lună a anului 2021, cu aproximativ 15 miliarde de dolari, ajungând la 111 miliarde de dolari.

Această scădere se explică parțial prin vânzarea de valută străină către Botas, importatorul de energie național, care a totalizat 3,4 miliarde de dolari luna trecută, potrivit noilor date publicate vineri.

Dar Goldman Sachs a declarat că numerele sugerează, de asemenea, că "este posibil să fi avut loc intervenții [valutare] considerabile pentru a susține lira" în jurul datei anunțului lui Erdogan, potrivit analizei Financial Times, citat de Mediafax.

Banca a precizat că rezervele nete, excluzând banii împrumutați de la băncile turcești și de la alte bănci centrale globale, s-au situat la minus 66 de miliarde de dolari.

Erdogan, un adversar de-o viață al ratelor ridicate ale dobânzilor, a ordonat băncii centrale să reducă rata dobânzii de politică monetară cu 5 puncte procentuale, până la 14%, în ultimele patru luni ale anului 2021, în ciuda avertismentelor privind impactul asupra inflației în creștere a țării. Dacă se ia în considerare inflația care s-a situat la o rată oficială de 36% în decembrie, reducerile de dobândă au împins rata reală a dobânzii din țară la minus 22%. Acest lucru a descurajat investitorii să economisească în lire și a creat o presiune uriașă asupra monedei, care a pierdut anul trecut aproximativ 45% din valoarea sa față de dolar.

Partenerii noștri
Playtech
Țara care va dispărea de pe fața pământului în maxim 25 de ani. Transformările pe care le vom vedea cu toții...
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Sean „Diddy” Combs rămâne în arest: de ce i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune și cât ar mai putea sta în...
Film Now
Tallulah, fiica lui Bruce Willis, mărturisiri sfâșietoare despre lupta cu anorexia: „Am avut nevoie de un...
Adevarul
Canicula ne topește mintea. Ce face căldura extremă cu sănătatea psihică fără să-ți dai seama. Ponturi și...
Newsweek
Cu ce pensie rămâi după plata CASS și a impozitului? Pierzi 380 lei la o pensie de 5.000 lei
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Par desenate, dar sunt reale. Cum arată puii de axoloți, cele mai bizare și adorabile ființe din apă
Film Now
Frumoasa soție a lui Mark Wahlberg a împlinit 47 de ani. Actorul și Rhea au patru copii împreună: "Familia...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...