Bulgaria va importa gaze cu 40 la sută mai ieftine din Rusia

Data publicării:
Conductă de gaz.
Conductă de gaz. Foto: Digi24

Bulgaria va importa gaze naturale rusești cu 40 la sută mai ieftine. Rusia este furnizorul principal de gaze naturale al Bulgariei, iar anunțul că cele două țări au ajuns la un acord a fost făcut de premierul Boiko Borissov. Analiștii sunt de părere că această veste bună s-a lăsat așteptată, având în vedere că Bulgaria a plătit cu aproape 50 la sută mai mult pentru gazele rusești în ultimii ani, comparativ cu alte state europene.

În mai 2018, Comisia Europeană a adoptat o decizie prin care impune grupului rus Gazprom o serie de obligaţii privind concurenţa şi care permite fluxul liber al gazelor naturale la preţuri competitive pe pieţele din Europa Centrală şi de Est.

Bulgaria este ultimul dintre cele opt state din CE care a ajuns la un acord privind reducerea preţului la gaze după acordul anti-trust încheiat de Bruxelles cu Gazprom în 2018.

Noul preţ este valabil din august 2019, iar în aceste condiții, Bulgargaz va restitui clienţilor, în special mari companii industriale şi retaileri de gaze, peste 76 de milioane de euro.

Începând din luna ianuarie, gazul natural importat de Bulgaria din Rusia, adică aproape 3 miliarde de metri cubi anual, este livrat prin noua conducta TurkStream, care trece prin Marea Neagră și iese în Turcia, ocolind astfel Ucraina și România.  Oficialii din Bulgaria au justificat această decizie prin posibilitatea de a economisi aproximativ 35 de milioane de euro anual, cheltuiți ca taxe de tranzit în România.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Delia, escapadă în Italia, alături de soț și de părinți. Gina și Ion Matache sunt despărțiți, dar locuiesc în...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...